Renault România a pus la dispoziția IGSU 120 de vehicule

Groupe Renault România sprijină Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) la competiţiile de descarcerare şi acordare a primului ajutor, care au drept scop pregătirea personalului specializat pentru intervenții de urgență. Miercuri, a luat startul la Târgu Mureş competiţia mondială de descarcerare şi acordare a Primului ajutor Calificat – World Rescue Challenge – organizată de IGSU în parteneriat cu World Rescue Organisation. Aceasta reuneşte, timp de trei zile, cele mai bune echipe de descarcerare şi prim-ajutor din lume, cu participare din 16 ţări. Groupe Renault România asigură suport pedagogic pentru pompierii paramedici şi pune la dispoziţie pentru acest concurs, 120 de vehicule.

Adina Ionescu, director Comunicare şi Responsabilitate Socială, prezentă la festivitatea de deschidere a evenimentului, s-a adresat publicului în numele celor 16.700 de angajaţi ai companiei. Totodată, a precizat că siguranţa rutieră face parte din strategia de responsabilitate socială asumată de companie. Grupul a pus la dispozitia IGSU, timp de trei ediţii, 230 de vehicule pentru utilizare în cadrul simulărilor situaţiilor de urgenţă.

În cadrul evenimentului internaţional găzduit în premieră de România, Groupe Renault România a expus vehicule adaptate nevoilor clienţilor speciali de flote; Duster Ambulanţă 4×4, Duster Army, Duster cu şenile şi Duster Pick-Up. Aceste vehicule sunt dezvoltate de centrul de inginerie, Renault Technologie Roumanie, în parteneriat cu carosieri agreaţi. Concursul reprezintă o platformă de învăţare şi de testare a deprinderilor, printr-o evaluare strictă, unde participanţii sunt încurajaţi să îşi autoevalueze tehnica și practica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *