Edenred: Voucherele de vacanta, de azi emise si pe card

Edenred, cel mai mare emitent de tichete și carduri preplătite pentru companii, organizații și comunități, este primul emitent care a obținut autorizația de la Ministerul Finanțelor Publice pentru emiterea de vouchere de vacanță în format electronic, respectiv pe card. Edenred a demarat astfel emiterea de vouchere de vacanță electronice imediat după obținerea autorizației. Acestea circulă în paralel cu voucherele de vacanță pe suport clasic, de hârtie, pe care compania le emite deja de mai mulți ani. Companiile private pot oferi fiecărui angajat vouchere de vacanță în valoare de până la 6 salarii minime brute pe economie, respectiv 8700 de lei pe an per angajat. Până în prezent, aproximativ 50.000 de angajați din România au primit vouchere de vacanță emise de Edenred, pe suport de hârtie. Majoritatea companiilor care au acordat în acest an vouchere de vacanță către angajați provin din domeniile retail, IT, distribuție și servicii.

Voucherele de vacanță funcționează în baza OUG nr. 8/2009, iar începând cu luna iulie 2017, conform OUG nr. 46/2017, toate instituțiile publice și companiile deținute de stat au posibilitatea de a le oferi angajaților vouchere de vacanță în valoare de maximum 1450 lei/lucrator/an, în funcție de bugetele prevăzute în acest sens. Față de primele de vacanță, voucherele de vacanță au avantaje fiscale semnificative, fiind impozitate doar cu 16% (impozit pe venitul salarial). Voucherele de vacanță electronice simplifică operațiunile legate de distribuirea, utilizarea și decontarea voucherelor de vacanță. Cardul de vacanță de la Edenred, denumit Ticket Vacanța, este dezvoltat sub licența Mastercard și este dotat cu CIP și tehnologie Contactless pentru plăți rapide.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *