Termenul de înscriere pentru Smart Design Challenge, parte a campaniei Tech a Break, se prelungește până pe 16 iulie 2017. Competiția este inițiată de Orange România în parteneriat cu platforma Dizainăr și îi provoacă pe tinerii pasionați să proiecteze un obiect sau o instalație de design, atât decorativă, cât și funcțională, care se inspiră din produsele și serviciile Orange din categoriile: Orange Home (servicii de internet, televiziune, telefonie fixă, smart home) sau telefoane, accesorii, gadgeturi și wearables.
Concursul Smart Design Challenge este național, iar proiectele finaliste vor fi expuse în Orange smart shopurile din: București Băneasa și Europe House, Arad, Constanța, Galați, Oradea, Timișoara, Iași, Bacău, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Sibiu, Brașov, Pitești.
Orange va premia cel mai bun proiect de design cu un premiu în valoare de 5000 euro desemnat de către juriul competiției. Vor fi acordate și 14 premii de popularitate constând în câte o tabletă Samsung Galaxy Tab S3, pentru fiecare Orange smart shop în care sunt expuse proiectele. Publicul își va putea alege proiectele preferate prin vot, în perioada 1 august – 22 septembrie 2017, pe platforma www.orange.ro/techabreak cât și în cele 14 magazine participante.