Jason Derulo si Rita Ora vin la Festivalul NEVERSEA

JASON DERULO, artistul cu 11 single-uri de platină, care s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare, vine pentru prima dată în România la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA.

Artistul american in varsta de 27 de ani este în toate topurile momentului și are un succes incredibil cu fiecare melodie pe care o lansează.  A colaborat și a compus melodii pentru artiști ca: Puff Diddy, Sean Kingston, Lil Wayne, Kelly Rowland, Nicky Minaj, Snoop Dog, 2 Chainz, Hardwell și mulți alții. Melodii atât de cunoscute fanilor și nu numai, precum “Watcha Say” “Talk Dirty”, “Want to want me” “Wiggle Wiggle” dar și cea mai nouă piesă “Swalla”, toate se vor auzi în vară, live pe scenele NEVERSEA.

La început de vară, ce poate să sune mai bine la malul Mării Negre decât melodia “Hot right now”, cântată live de compozitoarea și artista britanică, RITA ORA. Primul ei album “Ora”, lansat în 2012 a ajuns în scurt timp numărul unu în Marea Britanie. Albumul conține melodiile “RIP” la care a colaborat cu Tinie Tempah dar și “How we do party”, atât de fredonate de fanii din întreaga lume. Cunoscută pentru nonconformismul său, artista britanică este și actriță. A avut roluri în filmele Fast and Furious 6 și Fifty Shades of Grey.

Primele peste 20.000 de abonamente s-au vândut în mai puțin de o lună, iar estimarile organizatorilor arata ca că festivalul NEVERSEA va fi sold out încă de la prima ediție. Fanii care vor să trăiască o experiență unică la malul Mării Negre, mai pot achiziționa doar până miercuri, 31.05.2017, abonamente la prețul special de 225 de lei plus taxe. Acestea pot fi cumpărate de pe www.neversea.com. Începând cu luna iunie prețul ultimelor abonamente la festivalul NEVERSEA va crește.

Festivalul NEVERSEA este cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD.  NEVERSEA are loc în perioada 7-9 iulie 2017, pe plaja NEVERSEA din Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *