Depanero participă la Bucharest Technology Week

Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, participă la Bucharest Technology Week cu cea mai avansată tehnologie din piață pentru intervenții pe plăci de bază electronice, la nivel de componentă, aparatul Fonton BGA-936. Echipamentul este utilizat de tehnicienii Depanero pentru înlocuirea chip-urilor defecte.

Echipamentul Fonton BGA-936, cu ajutorul căruia am reparat până acum peste 4.000 de plăci de bază, plăci video și alte componente electronice, este cel mai bun produs de acest tip folosit în service-urile din România. În cadrul Bucharest Technology Week, la standul Depanero, suntem prezenți cu o echipă de tehnicieni specializați în utilizarea acestei tehnologii de ultimă generație în materie de service pentru echipamente electronice și oferim sesiuni demonstrative de înlocuire a diferitelor componente, precum chip-urile pe plăci de bază”, declară Adrian Antohi, director general Depanero.

Fonton BGA-936 poate fi utilizat la o putere maximă consumată de 6000W și oferă temperaturi de lucru cuprinse între 50 și 399 de grade Celsius. Pentru cele mai bune performanțe și eficiență, echipamentul dispune de 99 de profile ajustabile și de modul USB pentru extindere cu profil personalizat.

În plus, printre cele mai importante specificații ale echipamentului sunt posibilitatea de atașare de senzori suplimentari, modificarea parametrilor pentru a lipi și a dezlipi orice componentă pe bile BGA de fludor, prezența unei pompe de vacuum pentru extragerea chip-urilor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *