UNTOLD și NEVERSEA caută peste 2000 de voluntari

Cel mai bun festival din Europa, UNTOLD și cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 2000 de voluntari. Doritorii vor avea ocazia să opteze pentru toate departamentele din cadrul festivalurilor, iar unul dintre avantajele voluntariatului poate să însemne chiar oportunitatea de a face parte din echipa de festival a lui Armin van Buuren, Martin Garrix sau Ellie Goulding.

Cei care vor sa intre în echipa voluntarilor trebuie să aiba între 16 și 35 de ani. Perioada de recrutare a inceput deja si se va incheia pe data de 07 iunie. Răspunsurile către voluntari vor fi trimise în perioada 08-12 iunie.

Cei peste 2000 de voluntari vor fi repartizați în funcție de preferințe, dar și de aptitudinile și abilitățile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: info point, comunicare, stewards, logistică, greeters, user experience, echipă mobilă, emergency team și eco team.

Voluntarii vor beneficia de un program de pregătire de 16 ore în care vor învăta elemente de managementul proiectelor, comunicare, customer care și self management. Cei aleși vor primi un echipament de festival, acces la festival și două mese pe zi.

Acestia vor avea ocazia să cunoască oameni noi, vor învăța cum se lucrează pentru un festival, și pe lângă toate astea, petrecerea va fi una pe cinste. Înscrierile pentru voluntariatul festivalului UNTOLD se fac pe site-ul www.untold.com,  iar pentru festivalul NEVERSEA pe www.neversea.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *