Fundația Vodafone România va finanța șapte proiecte cu 600.000 de euro

Fundația Vodafone România a anunțat cele șapte proiecte câștigătoare ale rundei de finanțare pentru programul Connecting for Good 2017, care vor primi finanțări în valoare totală de 600.000 de euro. Proiectele câștigătoare sunt „Connecting for children with autism” – Asociația Help Autism, „Auzul, un dar. Nu-l ignora!” – Asociația Smiling Faces România, „Click SAVE for life!” – Fundația de Sprijin Comunitar, „Primul Centru de Telemedicină în Diabetul Pediatric în România” – Asociația Sprijin pentru Diabet, „Împreună pentru sănătate! 2” – Fundația de Ajutor Medical Profilaxis, „HOSPICE – Conexiune pentru îngrijire şi compasiune” – Fundația HOSPICE Casa Speranței și „Telefonul Vârstnicului” – Fundația Principesa Margareta a României. Anunțul a fost făcut de Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, reprezentant al membrului fondator al fundației, în cadrul conferinței anuale Connecting for Good, care reunește cei mai importanți parteneri ai fundatiei, ONG-urile și beneficiarii programelor sale.

Mai mult de jumătate din bugetul anual al Fundației Vodafone România este direcționat către proiecte din domeniul sănătății, care reprezintă una dintre cele patru arii strategice de investiție pentru fundație, alături de educație, servicii sociale și voluntariat. Prin Connecting for Good, Fundația Vodafone România reușește să folosească tehnologia pentru a îmbunătăți viața oamenilor”, a declarat Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România, compania care a înființat Fundația Vodafone România.

Connecting for Good este un program strategic al Fundației Vodafone România prin care sunt finanțate anual proiecte ale organizațiilor neguvernamentale ce folosesc tehnologia mobilă pentru a rezolva probleme sociale, din domeniul sănătății și al educației. Prin intermediul programului, lansat în 2012, fundația a acordat finanțări totale de 3,5 milioane euro pentru 48 proiecte având peste 30.000 de beneficiari finali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *