Crucea Rosie va instrui politistii pentru acordarea primului ajutor

La data de 25 aprilie 2017, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și Societatea Națională de Cruce Roșie din România au semnat un protocol de colaborare care are ca obiectiv instruirea gratuită în domeniul acordării primului ajutor de bază a polițiștilor din cadrul formațiunilor de rutieră și ordine publică.

Conform protocolului, timp de un an, aproximativ 500 de polițiști vor fi instruiți de Crucea Roșie Română să acorde primul ajutor.

Cursul este preponderent practic și se finalizează cu un examen, în urma căruia aceștia vor primi un certificat de absolvire și o legitimație, care confirma că sunt instruiți să acorde primul ajutor de bază. Astfel, după absolvirea cursurilor de  prim ajutor, polițiștii ilfoveni vor ști să acorde primul ajutor în caz de: pierderea cunoștinței, stop cardio-respirator, hemoragii, luxații, entorse, fracturi, arsuri (în caz de electrocutare sau insolație),  înnec sau
sufocare cu un corp străin, etc..

Cursurile de prim ajutor au certificare europeana eliberată de Centrul Mondial de Referință pentru acordarea primului ajutor al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semiluna Roșie și sunt predate de formatori acreditați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *