Festivalul de Film LET’S CEE 2017 și-a desemnat câștigătorii

Câștigătorii ediției din acest an a Festivalului de Film LET’S CEE au fost anunțați în cadrul Ceremoniei de Premiere în prezența unui număr mare de invitați internaționali. Premiul Steaua din Urania pentru întreaga activitate a fost înmânat legendarului cineast maghiar, Béla Tarr. „Fii curajos, nu face compromisuri; nu bate la uși, ci dărâmă-le” a fost sfatul lui Tarr pentru tinerii cineaști prezenți la ceremonie. Tarr este ce de-al doilea cineast maghiar, după István Szabó, care a primit acest premiu. Tot în Ungaria a mers și Premiul Urania 2017, acordat lui Atilla Till pentru producția Kills on Wheels (Cu inima curată) ce a concurat alături de alte 10 filme foarte puternice în competiția de lungmetraje. Filmul lui Till este o comedie cu gangsteri, spectaculoasă și inteligentă în egală măsură, cu o distribuție de actori amatori în scaune cu rotile, ce s-au evidențiat ca adevărați profesioniști.

Producția rusească The Student (Studentul), realizată de Kirill Serebrennikov a primit, de asemenea, o mențiune specială. Acest film trage un important semnal de alarmă asupra pericolelor fundamentalismului. În categoria filmelor documentare au concurat 10 producții, însă, la final, filmul românesc Doar o răsuflare, regizat de Monica Lăzurean-Gorgan, a primit marele premiu. Producția zugrăvește un portret de familie liniștit și delicat, prezentând viața de zi cu zi a protagoniștilor pe parcursul unei perioade de 7 ani. De asemenea, mențiuni speciale au fost acordate atât filmului regizoarei poloneze Anna Zemecka, Communion, cât și coproducției finlandezo-bulgare The Good Postman (Poștașul cel Bun), a cărui regie este semnată de Tonislav Hristov și care prezintă criza refugiaților într-o tonalitate dulce-amăruie. În continuare, 11 producții remarcabile au concurat pentru locul I în categoria Debuturi promițătoare.

Premiul cel mare a fost acordat cineaștilor Grigor Lefterov și Todor Matsano pentru coproducția italiano-bulgară Hristo (Hristo). Această dramă socială autentică, care prezintă povestea unui adolescent fără locuință, a primit, astfel, unul dintre trofeele Urania create de Tone Fink. Drama socială „Câini” a regizorului român Bogdan Mirică, dar și drama de familie Together for Ever (Împreună pentru totdeanua) a regizorul lituanian Lina Lužytė au primit mențiuni de onoare în cadrul acestei categorii. Tot 11 filme au concurat și în cadrul competiției de scurtmetraje, al cărei motto a fost, în acest an, „O lume în tranziție”. Filmul rusesc Buzzing of a Bumblebee (Zumzetul unui bondar) realizat de Vladimir Beldian a câștigat premiul I.

În plus, producția rusească Masterpiece (Capodopera), realizată de Irina Storozhenko, filmul sloven A New Home (Un nou cămin), realizat de Žiga Virc, și coproducția azero- lituaniană Shanghai, Baku, a lui Teymur Hajiyev, au primit mențiuni de onoare. Premiul din partea publicului în cadrul competiției de scurtmetraje i-a revenit filmului Undercooling (Subrăcire) realizat de Olga Kosanovic, o coproducție austriaco–germană, în timp ce directorul sârb Miloš Radović a primit același premiu la categoria lungmetraje pentru tragicomedia Train Driver’s Diary (Jurnalul Mecanicului de locomotivă). Premiul pentru cel mai bun actor a fost oferit actriței croate Ksenija Marinković, care a putut fi urmărită în trei producții diferite dinn cadrul Festivalului de Film LET’S CEE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *