110 elevi din Constanța au participat la competiția Sci-Tech Challenge 2017, organizată de Junior Achievement (JA) România cu sprijinul ExxonMobil România. Aflată la cea de-a V-a ediție în România, competiția încurajează tinerii să își aplice cunoștințele în domeniile Științei, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (STEM) și să își dezvolte creativitatea și aptitudinile antreprenoriale.
Anul acesta, elevii constănțeni au fost provocați să conceapă soluții inovative pentru autoritățile locale, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră provenite de la autoturisme, cu 40%, până în 2040.
Transportul în comun mai dezvoltat și realizat cu autobuze electrice, modificarea suprafeței de transport pentru a genera energie, promovarea mersului pe bicicletă, suplimentarea motoarelor existente cu alte surse de energie verde au fost doar unele dintre ideile câștigătoare ale elevilor constănțeni.
Finaliștii de la liceele constănțene care vor reprezenta România la finala europeană sunt: Constantinescu Adriana-Didona de la Liceul Teoretic Decebal, Balan Andreas de la Liceul Teoretic Ovidius, Costea Andrei de la Colegiul Național Mircea Cel Bătrân, Cojocaru Andreea de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Bratescu, Bului Dan Andrei de la Liceul Teoretic Decebal.
„Participarea la competiție m-a făcut să învăț să lucrez sub presiunea timpului, să îmi adun informația într-un timp cât mai scurt, să comunic cu alte persoane și să-mi transmit ideile astfel încât să se integreze cu ceea ce au și ceilalți de spus. Competiția îți poate deschide noi perspective în legătură cu foarte multe domenii și poți învăța multe lucruri. Realizezi că poți ajuta societatea și afli care sunt capacitățile tale creative, cât de departe poți să îți duci ideile într-un timp cât mai scurt și cum să evoluezi în diferite domenii”, a declarat un elev finalist.
Programul își propune să motiveze elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani să ia în considerare matematica, știința și tehnologia în alegerea viitoarei lor profesii, să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța matematicii, a științei și a tehnologiei și la modul în care acestea pot fi aplicate în afaceri pentru a răspunde provocărilor viitoare.