BVB și Clubul Rotary încurajeaza inițiativele antreprenoriale

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) împreună cu Rotary International District 2241 România și Moldova au semnat un acord de parteneriat.

Astfel, cele două instituții vor contribui la dezvoltarea educației în arii precum economia, investițiile financiare și antreprenoriatul prin programe de mentorat destinate tinerilor și nu numai.

Suntem foarte bucuroși pentru că am semnat acest parteneriat cu Rotary International District 2241 România și Moldova, deoarece acesta continuă eforturile noastre pentru îmbunătățirea educației financiare și pentru încurajarea inițiativelor antreprenoriale în România. Încurajăm și alte organizații, asociații și chiar companii să urmeze pașii Clubului Rotary și să își susțină membrii și angajații prin participarea la cursuri gratuite de educație financiară și piață de capital. Împreună, avem o șansă mai mare de reușită, a declarat Lucian Anghel, președintele consiliului de administrație al BVB.

Pe parcursul anului 2017, Bursa de Valori București va organiza o serie de seminarii educaționale și întâlniri alături de Clubul Rotary, în cadrul cărora BVB va prezenta membrilor Clubului Rotary activitatea, proiectele și programele sale. Aceasta implică organizarea de seminarii educaționale „Fluent în Finanțe” în țară, precum și un proiect pilot educațional „Invest Quest”, care va fi organizat la București în perioada 29 martie – 26 aprilie 2017.

Proiectul Invest Quest va consta în 5 întâlniri, fiecare de aproximativ 2 ore, în care vor fi dezbătute subiecte legate de educație antreprenorială și investiții financiare. Printre speakerii proiectului se regăsesc: Cristian Logofătu (Director Financiar, Bittnet Systems), Cosmin Mălureanu (Director general, Ascendia), Adrian Mitroi (CFA, MBA, Lector universitar), Sergiu Neguț (Business Angel) și Dan Rusu (Analist financiar senior, Banca Transilvania).

Seminariile Invest Quest sunt gratuite și se adresează tuturor persoanelor, conform motto-ului Rotary „A servi mai presus de sine însuși” prin care rotarienii susțin și oferă societății inițiative culturale, sociale și medicale. Numărul de locuri la fiecare modul este limitat la 50. Persoanele interesate își pot rezerva deja un loc.

Adițional modulelor educaționale, o competiție de tranzacționare virtuală demonstrativă se va derula în perioada 5 aprilie – 31 mai (8 săptămâni), cu scopul de a oferi participanților o experiență similară celei de a tranzacționa real pe platforma de tranzacționare Arena-XT a BVB. Înscrierea la seminar este condiționată de participarea la minimum 2 module educaționale.

Câștigător va fi concurentul care obține cel mai bun randament pentru un portofoliu virtual de 20.000 de lei, iar premiul de 5.000 de lei va fi oferit de Clubul Rotary.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *