Storia.ro: Brasov, orașul cu cel mai avantajos cost al vietii

Brasov, resedinta si cel mai mare oras din judetul cu acelasi nume, a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vietii din Romania, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro si agentia de cercetare D&D Research. Cercetarea a analizat perceptia pe care romanii o au asupra costului vietii perceput din orasul si cartierul in care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obtin. Clasamentul continua cu orasele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Pitesti, Timisoara, Targu Mures, Craiova, Bucuresti si Iasi. La polul opus, orasele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vietii sunt Resita, Alexandria, Vaslui, Focsani, Piatra-Neamt, Satu-Mare, Tulcea, Calarasi, Botosani si Braila.

La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucuresti), Gavana 3 (Pitesti), Racadau (Brasov) si Soarelui (Timisoara) au fost in topul preferintelor romanilor care au participat la studiu. Ultimele pozitii, cu cel mai dezavantajos cost al vietii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploiesti), Periferie (Botosani), Calea Caransebesului (Resita), Feneziu (Baia Mare) si 1 Mai (Alexandria). Perceptia asupra costului general al vietii este cea de-a doua tema a studiului amplu realizat de Storia.ro si agentia de cercetare D&D Research, „Orasele si cartiere din Romania”, ce se va desfasura pana la finalul anului 2017. Pana in prezent, 125.966 de romani au raspuns chestionarului propus de Storia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.