TradeVille: Companiile de utilități, încă un an de dividende atractive

După rezultatele modeste din primele nouă luni, Transgaz (TGN) a reușit o revenire puternică în ultimul trimestru, vremea rece crescând consumul de gaze. La nivel anual, compania a marcat o creștere a veniturilor din exploatare de 12%, în cadrul căreia veniturile din transportul intern au avansat cu 8%. La rândul lor, profitul operațional și cel net au marcat creșteri de 19,1%, respectiv 21,9%, rezultatul net atingând un maxim post-listare. La o rată de distribuție de 90% către acționari, Transgaz ar putea plăti un dividend brut de 45,54 RON/actiune.

“În ultimele săptămâni, cotațiile utilităților au fost animate de decizia care obligă companiile de stat să distribuie cel puțin 90% din profitul pe anul trecut sub formă de dividende (sau vărsăminte), față de minim 50% valabil până acum. Cel puțin pe termen scurt, investitorii au lăsat deoparte îngrijorările legate de lipsa investițiilor și cadrul de reglementare nefavorabil, atrași de posibilitatea unor distribuții generoase”, a declarat Georgiana Androne, analist de investiții în cadrul Tradeville.

Transelectrica (TEL) a suferit o scădere de 8,7% a veniturilor operaționale față de 2015, ca urmare a reducerii tarifelor reglementate, în timp ce cantitatea de energie transportată a rămas relativ constantă. Profitul operațional a scăzut cu 18,7%, depășind, însă, nivelul bugetat; profitul net a scăzut cu 20,5%. Potrivit ratei minime de distribuție impusă acum prin lege, Transelectrica ar putea plăti un dividend brut de 3,50 lei/acțiune.

Electrica (EL) a publicat deocamdată doar rezultatele preliminare individuale, mai puțin relevante pentru tabloul operațional. În loc de venituri din furnizarea și distribuția de energie electrică, a raportat venituri din dividendele încasate de la sucursale, în calitate de companie-mamă – iar diferența dintre cele două este de un ordin de mărime. În acest context, informațiile despre cheltuielile aferente perioadei 2008-2010 sau provizioanele aferente anului trecut sunt mai dificil de integrat. Dividendul pentru 2016 va fi plătit din profitul consolidat, așadar așteptăm rezultatele mai detaliate pentru a putea face o estimare.

Nu în ultimul rând, transportatorul de produse petroliere Conpet (COTE) a raportat o scădere de 0,3% a veniturilor din exploatare față de 2015. Evoluția bună a segmentului de importuri nu a putut compensa segmentul intern, care încă reprezintă 78% din totalul veniturilor. Îngrijorător pentru potențialul viitor de creștere, cantitatea contractată de Lukoil a ajuns anul trecut la maximul capacității de prelucrare a rafinăriei. Profitul din exploatare a crescut cu 8%, iar cel net cu 1,8%. La o rată de distribuție a profitului de 95%, similară celei din ultimii ani, Conpet ar putea oferi un dividend de 7,06 RON/actiune, echivalentul unui randament brut de 7,16% la prețul de referință al închiderii de ieri, mai arata Georgiana Androne, intr-un comunicat TradeVille.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *