Centrul de Informare Europe Direct Bucureşti din cadrul Institutului European din România organizeaza Gala bursierilor Europe Direct București. Evenimentul va avea loc la data de 24 februarie 2017, între orele 15:30 – 17:15, la Spațiul Public European (Vasile Lascăr, 31).
Gala bursierilor Europe Direct București este un eveniment care stimulează implicarea tinerilor bursieri ai Centrului și ai celor mai activi multiplicatori de informație europeană, cuprinzând feedback despre experiența lor în activitățile specifice Europe Direct. De asemenea, această acțiune are rol informativ în domeniul afacerilor europene și de diseminare de modele de bune practici.
CIED București a avut un număr de tineri studenți bursieri social media, alături de care a lucrat și pe care i-a implicat în organizarea și desfășurarea tuturor activităților realizate. Dat fiind că toți acești tineri au dat dovadă de multă implicare și seriozitate, pe lângă recompensarea cu distincții și diplome pentru motivarea acestora, evenimentul are ca obiectiv și creșterea impactul activităților CIED București în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor, utilă în obținerea unui loc de muncă.
Cei care doresc să ia parte la acest eveniment, trebuie să confirme participarea până cel mai târziu joi, 23 februarie 2017, la adresa de e-mail europedirect.bucuresti@ier.ro.