Mastercard: Cheltuielile de Ziua Îndrăgostiților au crescut cu 49%

Cheltuielile realizate în perioada Zilei Îndrăgostiților au crescut cu 49%, arata  Studiul anual “Mastercard Love Index”, care a analizat plățile cu cardul, pe o perioadă de 3 ani.

Și în timp ce majoritatea cadourilor sunt cumpărate personal, dragostea se îndreaptă din ce în ce mai mult către zona digitală – cu o creștere cu 37% a numărului de tranzacții online.

Datele mai arată că majoritatea cumpărăturilor pentru Ziua Îndrăgostiților se întâmplă pe ultima sută de metri, chiar pe 13 februarie. În ultimii trei ani, aproximativ 47,4 milioane de tranzacții au fost realizate cu o zi înainte de Ziua Îndragostiților.

Ultimii ani au arătat că preferințele îndrăgostiților în această zi se îndreaptă către restaurante, cheltuielile în această direcție crescând cu 102% din 2014.

Dacă modul în care spunem „Te iubesc” se poate să se fi schimbat în ultimii ani, să arăți persoanei iubite că îți pasă de ea în ziua de 14 februarie e mai în vogă ca oricând. Mastercard Love Index evidențiază tendințe globale și regionale în speranța de a oferi comercianților câteva informații cheie cu privire la modul în care clienții doresc să își petreacă cea mai romantică zi a anului”, a declarat Raluca Nicolaescu, Marketing Leader Mastercard Romania.

Studiul, care analizează comportamentul de achiziție în peste 200 de țări de pe glob, a identificat și alte tendințe ale cumpărătorilor. 

În pofida tendinței de creștere a ponderii comerțului online, 95% din tranzacțiile din această perioadă se realizează personal. Consumatorii din America Latină au arătat cea mai mare schimbare spre mediul online, cu o creștere de 250% din 2014 până în 2016, urmați fiind de Orientul Mijlociu si Africa, unde există o creștere de 56%.

De Ziua Îndrăgostiților, consumatorii cheltuiesc mai mult pe servicii hoteliere – 35%, o creștere de 50% în ultimii trei ani. Europenii sunt lideri la cumpărăturile online comparativ cu alte regiuni ale lumii, 19% din cheltuielile lor de Ziua Îndrăgostiților fiind făcute pe site-urile de comerț electronic. Cea mai mare creștere a cheltuielilor este înregistrată de restaurante, în creștere cu 67% în această perioadă, în ultimii trei ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published.