Rezervele valutare gestionate de BNR au crescut cu 276 milioane de euro

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii ianuarie cu 276 milioane de euro, de la 34.242 milioane euro la 31 decembrie 2016, la 34.518 milioane euro.

In contul BNR au avut loc intrări de 775 milioane euro, reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice și altele.

Iesirile au fost mai mici, de 499 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar valoarea acesteia s-a situat la 3.733 milioane euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.