Atos coordonează proiectul european inteGRIDy

Atos, unul dintre principalii furnizori internaționali de servicii IT, va coordona proiectul european inteGRIDy, care își propune să conecteze servicii, tehnologii și mecanisme inteligente de furnizare a energiei electrice, prin dezvoltarea unei platforme scalabile și care poate fi replicată. Platforma va permite conectarea rețelei prezente de energie electrică cu diferiți jucători de pe piață, oferind totodată capabilități avansate de monitorizare a consumului. Proiectul a obținut fonduri de peste 12 milioane de euro în cadrul programului H2020, devenind, astfel, cel mai mare din categoria sa. inteGRIDy include 10 proiecte pilot, care vor avea loc în 8 țări din Uniunea Europeană (România, Spania, Portugalia, Franța, Italia, Marea Britanie, Grecia și Cipru). Aceste țări vor beneficia, astfel, de pe urma dezvoltării unor aplicații pentru analiză vizuală și a unor simulări dinamice, care le vor permite să previzioneze mai bine viitorul și să ia cele mai bune decizii privind utilizarea resurselor.

„Toate aceste inovații vor fi puse în aplicare în zece medii cu condiții diferite. Proiectele pilot vor avea loc în mai multe țări europene, fiind, deci, influențate de piețe și de un context socio-economic diferite”, a afirmat Andrea Rossi, coordonator al sectorului dedicat energiei în cadrul departamentului Atos Research&Innovation și director al proiectului inteGRIDy.

Obiectivul final al proiectului este să faciliteze operarea optimă și dinamică a rețelei de distribuție a energiei electrice, îmbunătățind stabilitatea acesteia. În același timp, se are în vedere coordonarea includerii surselor de generare distribuită, a centrelor virtuale, precum și a unor scheme inovatoare de stocare, crescând procentul energiei regenerabile. Cele mai importante inovații includ integrarea sistemelor existente de automatizare și citire a contoarelor inteligente cu infrastructura inteligentă dezvoltată pe baza tehnologiilor Internet of Things. Alte inovații sunt dezvoltarea unor modele de modelare orientate spre managementul tipologiei rețelei, introducerea unor modele de răspuns în timp real și a unor îmbunătățiri legate de profilele de reîncărcare. inteGRIDy încorporează și algoritmi predictivi pentru managementul în timp real al generării și cererii de energie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.