Peste 80 de alpiniști români au fost premiati

Peste 80 dintre cei mai importanti alpinisti ai Romaniei care au reusit sau au incercat sa atinga unul dintre cele 14 varfuri de peste 8000 de metri ale lumii au fost premiati la Gala Alpinismului Romanesc, eveniment desfasurat in cadrul Alpin Film Festival, la Busteni.

20 dintre cei 83 de alpinisti romani au reusit performanta de a atinge varfuri de 8000 metri, iar lista acestora ii cuprinde pe: Aurel Salasan, Constantin Lacatusu, Marius Gane, Lucian Bogdan, Teodor Tulpan, Gheorghe Dijmarescu, Alexandru Gavan, Teofil Vlad, Zsolt Torok, Justin Ionescu, Horia Colibasanu, Catalin Neacsu, Cristian Tzecu, Theodoara Vid, Felicia Enache, Vasile Cipcigan, Ionut Stefanescu, Adrian Laza, Iulian Petre, Mihai Cioroianu (post-mortem).

”Am declarat zilele acestea Busteniul – capitala alpinismului romanesc si am reusit sa reunim ieri, in aceeasi sala, zeci de alpinisti romani obisnuiti cu aerul rarefiat al marilor inaltimi si cu performante care depasesc, de multe ori, limitele umane. In Romania sunt 83 de alpinisti care au plecat din tara cu gandul de a cuceri un varf de peste 8000 de metri, iar 20 dintre ei au reusit sa duca tricolorul pe acoperisul lumii.”, a spus Zsolt Torok, alpinist si organizatorul Galei Alpinismului Romanesc, editia a doua.

Evenimentul care a avut loc la Centrul Cultural Aurel Stroe din Busteni a marcat si festivitatea de premiere ”Sportivul Anului 2016”, editia a zecea, realizata de Federatia Romana de Alpinism si Escalada (F.R.A.E).

Premiile acestei editii s-au dus catre 6 sportivi din cele 3 discipline din portofoliul F.R.A.E – alpinism, escalada si schi-alpinism, categoria copii si seniori.

Premiile ”Sportivul Anului 2016” au fost decernate de catre Justin Ionescu, presedinte F.R.A.E.: sportivei Dor Geta Popescu (13 ani, alpinism de altitudine, categoria copii), sportivului Cristian Rapa (13 ani, escalada sportiva, categoria copii), echipei Vlad Capusan – Zsolt Torok si echipei Cristina Pogacean – Cosmin Andron. Schi-alpinistii Silviu Manea si Viorel Palici au primit trofeul pentru rezultatele obtinute, in 2016, in campionatele europene de ski- alpinism.

A fost acordat si un premiu special – Titus Gontea a primit trofeul in semn de recunoastere a intregii sale activitati in escalada romaneasca de perete.

Cele doua evenimente care au premiat performantele deosebite in alpinismul din Romania s-au desfasurat in cadrul Alpin Film Festival, primul si singurul festival international de film, carte si fotografie destinat promovarii culturii si civilizatiei montane.

”Au fost sase zile intense in care am proiectat, in acest an, peste 20 de filme despre cultura si civilizatia muntelui, filme romanesti si internationale, am inaugurat trei expozitii foto despre munte, schi montan sau alpinism, am vorbit despre carti de calatorie. Practic, am raspuns nevoii de comunicare ale unei comunitati puternice de sute de oameni iubitori ai muntelui. Alpin Film Festival este o platforma ce isi doreste sa uneasca intr-o voce comuna glasurile celor care iubesc aventurile solitare sau de grup si ascensiunile la mari inaltimi”, a declarat Dan Burlac, presedinte Alpin Film Festival.

Editia a doua a festivalului Alpin Film Festival a avut loc in perioada 23-29 ianuarie, in Brasov, Predeal si Busteni. Festivalul a reunit evenimente inedite cum ar fi proiectia de fotografie de la Pestera Rasnov sustinuta de Cristian Lascu sau o conferinta, in premiera in Romania – ”Medicina la Altitudine”, in parteneriat cu Salvamont Romania – Dispeceratul National Salvamont si sustinuta de doctorul Nicolae Dimache, la Predeal.

Expozitiile foto vor mai putea fi vizitate si dupa inchiderea festivalului. Informatii suplimentare despre festival pot fi gasite pe www.alpinfilmfestival.ro si www.facebook.com/alpinfilmfestival.

Leave a Reply

Your email address will not be published.