Google a lansat aplicatia Toontastic 3D pentru copii

Google a lansat aplicatia Toontastic 3D, disponibila in Google Play Store si Apple App Store. Toontastic 3D este o aplicatie destinata copiilor, cu care acestia pot crea propriile povesti animate. Pentru a face acest lucru, copiii doar trebuie sa deseneze sau sa aleaga personajele care vor juca in povestea lor, sa le aseze si sa miste personajele pe ecran, sa nareze povestea, iar Toontastic 3D va inregistra vocea si anima povestea sub forma unui video 3D.

Toontastic 3D este un mini-studio pentru filme de animatie. Cateva dintre intrumentele pe care copiii le au la dispozitie in Toontastic 3D: cadre si decoruri 3D pe care copiii sa-si spuna povestile, personaje animate 3D, pe care copiii le pot personaliza, instrumente pentru desen 3D, cu care pot crea personajele sau cadrele dorite, un “laborator de idei” (Idea Lab), cu numeroase exemple de povesti creative si surse de inspiratie.

Toontastic 3D a fost dezvoltata pentru copii cu varste intre 6 si 12 ani, insa oricine poate fi regizorul unei povesti animate. Aplicatia este in engleza (indicatiile si meniurile), insa povestea fiecarei animatii poate fi spusa in orice limba. Toontastic 3D este gratuita, nu are reclame sau achizitii in aplicatie. Aplicatia functioneaza si fara conexiune la internet, cu exceptia “laboratorului de idei”. Toontastic 3D este inspirata de Toontastic, una dintre cele mai populare aplicatii de iPad. Aceasta din urma a fost lansata in 2011, iar in 2015 a fost achizitionata de Google.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *