M.A.P.N.: Militarii intervin in zonele afectate de ninsori

Forțele și mijloacele Ministerului Apărării Naționale acționează în județele Constanța și Tulcea în sprijinul populației afectate de viscol și căderile masive de zăpadă.

Remorcherul fluvial 328 al Secției 325 Logistică Tulcea, cu 6 militari la bord, asigură, începând cu ora 7.00, transportul persoanelor între localitățile Tulcea și suburbia Tudor Vladimirescu.

Aproximativ 20 de militari cu patru mijloace tehnice intervin pentru deblocarea comunicaţilor care leagă localitatea Negru Vodă, din județul Constanța, de cele învecinate.

În cursul zilei de ieri, 10 ianuarie, 35 de militari au intervenit cu 6 mijloace tehnice în județele Constanța și Tulcea în sprijinul populației și autorităților.

La nivelul întregii țări, M.Ap.N. informeaza ca rămâne pregătit să intervină în primă urgență, la solicitarea autorităților competente de la nivel central și local, cu peste 3.500 de militari și circa 660 de mijloace tehnice cu putere sporită de deplasare, tractare și transport, autosanitare și automacarale, precum şi cu cinci elicoptere şi o aeronavă ale Forțelor Aeriene Române.

Leave a Reply

Your email address will not be published.