Zboruri anulate sau cu intarzieri, din cauza conditiilor meteo

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă.

Se aterizează şi se decolează în deplină siguranţă. Unele zboruri înregistrează întârzieri la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

Din cauza condiţiilor meteo, compania Tarom a anulat cursele 201/202 Bucureşti – Chişinău – Bucureşti, 603/604 Bucureşti – Timişoara – Bucureşti şi 643/644 Bucureşti – Cluj Napoca – Bucureşti, pasagerii urmând să fie îmbarcaţi tot astăzi pe următoarele curse către aceleaşi destinaţii.

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.