GENERALI România: 7 din 10 şoferi au derapat, cel putin o data, pe gheaţă

GENERALI România a realizat campania națională de prevenție și siguranță rutieră ”IARNA, LA VOLAN!”, cu sprijinul APPA – Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor. Astfel, conform rezultatelor obținute, 7 din 10 şoferi români au pierdut controlul maşinii cel puțin o dată, derapând pe gheaţă sau zăpadă. Un motiv ar putea fi și faptul că circa 3 din 10 români au plecat la drum în afara localităţii iarna, chiar dacă autorităţile emiseseră avertizări de vreme rea.

Astfel, întrebaţi dacă au pierdut vreodată controlul autovehiculului pe gheaţă sau pe zăpadă, 67% dintre participanţii la sondaj au răspuns cu ”da”, reuşind însă să redreseze maşina fără niciun incident, în timp ce 4% au derapat şi în urma acestui lucru au fost implicaţi într-un accident uşor (doar cu pagube ale maşinii, fără victime).

De asemenea, 3 din 10 participanţi la sondaj au plecat la drum în afara localităţii iarna, chiar dacă autorităţile emiseseră avertizări de vreme rea şi recomandaseră şoferilor să nu circule. Mai mult decât atât, 8% dintre şoferi au declarat că au rămas, la un moment dat, blocați cu maşina în viscol, în afara localităţii, pentru câteva ore, iar 1% pentru mai mult de o zi.

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte măsurile de pregătire a maşinii pentru iarnă, şoferii români cunosc unele recomandări importante. Astfel, 79% dintre participanţii la sondaj au declarat că îşi duc maşina în service pentru o verificare tehnică a acesteia, înainte de a începe vremea friguroasă, 94% folosesc anvelope de iarnă (sau all season) în sezonul rece, iar 64% ţin în maşină o lopată şi/sau nisip/sare pentru cazurile în care rămân înzăpeziţi. De asemenea, întrebaţi dacă iarna adoptă un alt stil de condus decât de obicei, 92% au afirmat că îşi iau mai multe măsuri de precauţie.

Nu în ultimul rând, 76% curăţă complet de zăpadă toate geamurile, oglinzile, farurile şi stopurile, precum şi toată zăpada de pe maşină înainte de a pleca la drum. Cu toate acestea, 22% nu îşi fac timp să îndepărteze complet toată zăpada de pe autovehicul şi curăţă complet doar geamurile, luminile şi oglinzile.

Întrebaţi care cred că este cea mai importantă măsură de condus pe care trebuie să o adopte iarna, 66% au precizat că trebuie să adapteze viteza la condiţiile de drum în permanenţă, iar 23% – să utilizeze frâna de motor mai mult decât de obicei.

1 din 10 participanţi la sondaj (10%) a declarat că i s-a întâmplat să aţipească la volan. De asemenea, 14% dintre respondenţi nu poartă centura de siguranţă atunci când conduc în oraş, iar 5% aleg să nu poarte centura pe drumurile din afara localităţilor.

Sondajul desfăşurat în cadrul campaniei „IARNA, LA VOLAN!” a inclus şi câteva întrebări care au vizat comportamentul pietonilor. Conform rezultatelor, 27% dintre respondenţi au alunecat la un moment dat pe gheaţă/ zăpadă şi au căzut pe carosabil, pentru 9% dintre aceştia un astfel de incident fiind ceva frecvent.

Leave a Reply

Your email address will not be published.