Anul viitor, toți cei care apreciază un stil de viață activ vor avea ocazia să facă mișcare într-o atmosferă deosebită la concursurile din seria RUNFEST, organizate de MPG în formula deja cunoscută de Sportainment, dedicate sportivilor amatori. În total, vor avea loc 7 evenimente de alergare, atât în pădure cât și în spațiul urban.
“Vom îmbina pasiunea pentru alergare cu noi provocări și surprize pentru a ne bucura împreună de experiențe interesante în 2017. În ultimii patru ani comunitatea RUNFEST a crescut și a atins pragul de 10.000 de membri, fiind alcătuită din oameni care înțeleg și îmbrățișează valorile promovate de echipa MPG: activități sportive desfășurate cu bucurie, într-un cadru special și sigur, cu beneficii și servicii la o calitate superioară, fairplay, respect pentru viață și natură. Pentru toti cei care vor să facă mișcare împreună cu noi, la orice vârstă, oferim evenimente cu concepte variate, care să aducă oamenii aproape într-o atmosferă relaxantă și plăcută si să le asigure experiențe unice”, a declarat Tudor Mocuța, New Business Director în cadrul MPG.
Sezonul de alergare RUNFEST 2017 ia startul cu un eveniment nou, distractiv, care se concentrează pe o tematică “dulce”: Hot Chocolate Race 10/5 k.Evenimentul se va desfășura în București și va deschide pofta de mișcare membrilor RUNFEST cu două curse accesibile de 5 și de 10 kilometri, după care va urma o sărbătorire a rezultatelor obținute cu diferite sortimente de ciocolată. Dupa aceasta competitie vor urma alte sapte, care se vor desfasura pe tot parcursul anului 2017.
Competițiile de alergare RUNFEST 2017 sunt următoarele:
- Hot Chocolate Race 10/5 k – 8 aprilie, București;
- Gabriela Szabo RUNFEST – 6 mai, Bistrița;
- RACE TO NATURE Trail & Family Run – 28 mai, lângă București;
- URBATLON – 17 iunie, Arena Națională, București;
- After9Cross – 22 iulie, București;
- FOX TRAIL Half Marathon – 2 septembrie, Băneasa, București;
- Fuga pe uliță – 21 octombrie, București.
Fiecare dintre cele 7 evenimente se va desfășura fie în mijlocul naturii, fie în mediul urban în diferite locatii. Din fiecare ediție nu vor lipsi traseele atractive, energia pozitivă, culoarea și dinamismul. Vor fi curse accesibile atât copiilor, dar și adolescenților și adulților, indiferent de nivelul de pregătire, cu lungime de la un kilometru până la 21 de kilometri.
În 2016, participanții la competițiile RUNFEST au demonstrat că se poate face mișcare cu multă energie și forță de la 5 ani până la peste 78 de ani.