BARRIER a înregistrat o creștere de 50% a volumului de vânzări față de anul 2015

BARRIER, marcă deținută de compania Electric Plus, ce activeaza în producția de tâmplărie termoizolantă din PVC, a înregistrat o creștere de 50% a volumului de vânzări față de anul 2015. BARRIER își desfășoară activitatea cu ajutorul unei rețele de 300 de parteneri, dintre care 22 de francize înmai multe orașe ale țării: Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, Buzău, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Constanța, Focșani, Galați, Iași, Ploiești, Rădăuți, Satu Mare, Sibiu, Tulcea și Zalău. Brandul BARRIER este prezent pe 70% din întreg teritoriul României și în câteva țări din Uniunea Europeană.

Sistemul de francize BARRIER este profitabil, iar partenerii francizați reprezintă un punct strategic foarte important pentru dezvoltarea companiei. Modalitatea de a obține o franciză este simplă și implică riscuri minime din partea partenerului. Franciza BARRIER oferă o afacere solidă care cu o investiție bilaterală, atât din partea francizatului, cât și din partea francizorului, consolidează o activitate comercială care aduce un profit consistent lunar. Pentru a intra în sistemul de francize BARRIER este necesară o taxă în valoare de 5.000 de euro, fără a plăti ulterior redevențe. Această taxă îi asigură francizatului atât drepturile de exploatare ale brandului, produselor și sistemelor de lucru BARRIER, cât și susținerea companiei în activitatea de marketing și de pregătire a noilor angajați.

”Ne-am asumat rolul de educator al pieței de profil, din acest motiv ritmul de dezvoltare a rețelei de francize nu este unul alert, axând-ne pe calitate. Condiția principală pentru a deveni partener Barrier este un plan bun de afaceri corelat cu o bună strategie de implementare a lui. Prima franciză a fost deschisă la Bacău, pe data de 17 noiembrie 2014, iar acum am ajuns la un număr de 22 de francizeîn întreaga țară. Partenerii francizați constituie un procent important din cifra de afaceri realizată de brandul BARRIER®, însă pentru noi este important și să ne dezvoltăm alături de parteneri ale căror principii de viață și de afaceri se ghideazădupă aceleași repere ca ale brandului nostru”, a declarat Adrian Gârmacea, Director General Electric Plus.

Printre beneficiile pe care le oferă o afacere proprie în sistem franciză Barrier se numără: o rețea în continuă expansiune, cu un număr de peste 300 de parteneri activi, showroom-uri amplasate strategic și elemente de identitate vizuală cu un design unic, care rămân în mintea consumatorilor. În plus, aderarea la rețeaua de francize Barrier permite unui francizat să beneficieze de rezultatele campaniei integrate de marketing.Din dorința de a susține partenerii francizați, BARRIER® a creat Academia Barrier. Această academie, prin programele de dezvoltare, dedicate tuturor colaboratorilor, asigură atât creșterea nivelului de cunoștințe despre produsele, serviciile și procedurile BARRIER®, cât și îmbunătățirea abilităților specifice de vânzare, comunicare și relaționare cu clienții. De asemenea, BARRIER® a făcut investiții pentru perfecționarea continuă a tuturor angajaților companiei în cadrul Academiei Barrier, unde aceștia sunt instruiți în cele mai noi tehnici din domeniu.

Compania Barrier și-a propus să ajungă la o rețea de 100 de magazine în francize la nivel național, cu accent pe București, Moldova și Ardeal, ca zone cu cel mai mare potențial de dezvoltare pe termen scurt și mediu, unde clienții să găsească îndrumare de specialitate și produse de tâmplărie PVC la cele mai înalte standarde calitative. În viitor, Electric Plus intenționează să deschidă francize BARRIER® în Belgia și în Italia pentru a-și extinde rețeaua, pentru a dezvolta afacerea și pentru a poziționa strategic brandul BARRIER® pe piața europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.