Microsoft lansează seria de traininguri gratuite „Azure Skills” pentru platforma cloud Azure

Microsoft lansează o serie de traininguri gratuite pentru platforma Azure prin intermediul programului Massive Open Online Courses (MOOCs), venind astfel în sprijinul companiilor care îşi doresc să beneficieze la maximum de potenţialul acestor soluţii.

Ca parte a programului MOOC, seria de traininguri pentru platforma Azure include atât sesiuni primare de pregătire ce creează o bază solidă de aptitudini de Azure, cât și sesiuni de training avansate necesare, acelor companii care îşi doresc să se diferențieze de competiție.

Conform datelor simplilearn.com, una dintre platformele de training online de top, 79% dintre cei care obţin o certificare văd un impact direct în creşterea lor profesională, iar 6 din 10 persoane care obţin o certificare primesc o mărire de salariu în şase luni de la obţinerea respectivei certificări.

Companiile doresc să își migreze operațiunile în cloud într-un ritm propriu şi într-un mod adecvat activității specifice derulate în interiorul companiei, iar Microsoft Azure are acea acoperire globală, care să îi permită să asigure fiecărui client servicii de cloud scalabile și de încredere. În plus, are capacitatea necesară de a detecta rapid amenințări folosind scalabilitatea și inteligența cloud-ului, cât și de a răspunde la acestea prompt și complet și are experiența necesară pentru a oferi soluții hibrid care să permită companiilor să adopte abordarea corespunzătoare.

Studiile arătă că 65% dintre companiile analizate în 2016 folosesc software open source, față de 60% în 2015. De altfel, aproape 1 din 3 mașini virtuale din Azure sunt Linux și mai mult de 60% dintre imaginile din Azure Marketplace sunt bazate pe Linux.

În contextul recentului angajament Microsoft față de open source, seria de cursuri în Azure își afirmă utilitatea nu numai pentru companiile care utilizează soluțiile Microsoft cloud, ci și pentru cele care folosesc software open source, Azure având cea mai largă selecție de sisteme de operare, limbaje de programare, framework-uri, instrumente, baze de date și dispozitive.

Seria de traininguri Microsoft Azure este facilă și convenabil de urmat pentru cursanți, ușor de implementat într-o echipă, iar prin colaborarea cu partenerii Microsoft, programul de instruire poate oferi opțiuni de curs online sau în persoană, pliindu-se pe nevoile individuale sau de echipă.

Observăm că ritmul alert în care avansează tehnologiile cloud în ultimii ani nu este urmat şi de reorientarea specialiştilor IT/Dev. La nivel local, mai puţin de 20% dintre profesioniştii cu certificări tradiţionale Microsoft au obţinut o nouă certificare cloud. Astfel, prin noua platformă de Azure training, susţinem retehnologizarea [modernizare aptitudinilor] acestor specialişti, dar şi pregătirea noii generaţii pentru o carieră în companii digitale sau antreprenoriat”, declară Ionuţ Gaotă, Partner Strategy Lead la Microsoft România.

Un avantaj suplimentar îl reprezintă pachetele cu certificări MCP incluse, oferite la 99$ sau 279$, cu 1 voucher, respectiv 3 vouchere de examen. Standardul MCP/Microsoft Certified Professional este recunoscut la scară globală ca un etalon al compentenţelor unui angajat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.