Abonamentele elevilor navetiști vor fi decontate integral

Abonamentelor emise de operatorii de transport rutier pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu vor fi decontate integral, începând cu 23 noiembrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial și implicit a intrării în vigoare a noilor prevederi legislative.

În acest sens, tarifele maxime pentru abonamentele acordate elevilor pot varia de la 10 lei (fără TVA) pentru distanța minimă de 3 kilometri, la 174 de lei (fără TVA) pentru distanța maximă de 50 de kilometri. Abonamentul se emite și decontează pe distanţa dintre localitatea de domiciliu a elevului şi localitatea în care se află unitatea de învăţământ.

Decontarea abonamentelor pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se face pe baza următorului calendar: între 1 și 4 ale lunii curente, elevii depun abonamentele emise pentru luna precedentă, între 5 și 8 ale lunii curente, conducătorul unităţii de învăţământ transmite datele la inspectoratul şcolar judeţean, iar între 9 și 10 ale lunii curente, inspectoratul şcolar judeţene transmite datele către Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Științifice. Ulterior, Ministerul Educației virează fondurile necesare efectuării plăților.

Unitățile de învăţământ decontează doar abonamente lunare, nu bilete emise zilnic în contul unui abonament. Decontarea abonamentelor se face numai pentru perioada cursurilor. Abonamentele nu se decontează pentru perioada vacanţelor.

Tarifele maxime pentru abonamentele de transport școlar sunt valabile până la 1 septembrie 2017.

Decizia Executivului face parte din măsurile de combatere și reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri. Conform datelor existente la nivelul Ministerului Educației, în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Abonamentele elevilor emise de operatorii de transport până la data aprobării HG 863/2016 vor fi decontate la nivelul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published.