Banca Transilvania: Decizia OPEC și așteptările privind inflația

opec-platformapetroliera-petrolCurba randamentelor titlurilor de stat din România s-a deplasat în sus săptămâna aceasta, evoluție în ton cu cele din piețele internaționale de obligațiuni, ceea ce mărește costurile finanțării în special pentru piețele emergente și piețele de frontieră (cum este România). Această evoluție duce, implicit, la scăderea toleranței față de derapaje economice și la creșterea riscului de apariție a unor evenimente financiare neprevăzute, dar cu un mare impact asupra piețelor, denumite și ”lebede negre”.

Creșterea costului de finanțare este determinată în principal de majorarea așteptărilor inflaționiste (după acordul OPEC de reducere a producției) și influențată de evoluțiile pozitive din principalele economii ale lumii, potrivit unui raport al Băncii Transilvania. În SUA încrederea consumatorilor a atins în noiembrie maximul din 2007, ceea ce confirmă redinamizarea consumului privat. De altfel, Departamentul Comerțului a revizuit în sus dinamica PIB pe T3, la 3.2% trimestrial anualizat, ca urmare a evoluției mai bune a principalei componente a PIB. Totodată, industria prelucrătoare a accelerat în noiembrie, conform indicatorului ISM. De asemenea, numărul de noi locuri de muncă create a crescut la 178 mii în noiembrie, iar rata șomajului a scăzut la 4.6% (minimul din 2007). Nu în ultimul rând, dinamica prețurilor de consum a accelerat la 1.41% an/an în octombrie (maximul din toamna 2014), contribuind la consolidarea probabilității ca FED să majoreze din nou rata de dobândă în decembrie.

Pe de altă parte, climatul investițional se menține dificil: investițiile productive au scăzut pentru al patrulea trimestru la rând în T3. Evoluțiile contradictorii (consum privat vs. investiții productive) sunt confirmate și de Raportul Beige Book elaborat de FED. Aceste aspecte coroborate cu creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale la țiței (după ce OPEC a decis scăderea producției pentru prima oară în ultimii opt ani) au determinat majorarea costurilor de finanțare: rata de dobândă la titlurile de stat la 10 ani a urcat cu 1.1%, la 2.385% în cursul săptămânii (avans cu 5.1%% față de nivelul de la final de 2015). În Zona Euro încrederea în economie s-a ameliorat în noiembrie spre maximul din decembrie 2015, evoluție influențată de politica monetară relaxată implementată de BCE, cu impact pozitiv pentru piața creditului (dinamică an/an în consolidare în octombrie, la 1.8% pentru populație și la 2.1% pentru companii).

Totodată, relansarea economică post-criză are impact pozitiv pe piața forței de muncă: în octombrie numărul de șomeri s-a redus cu un ritm lunar de 178 mii la 15.9 milioane, iar rata șomajului a scăzut cu 0.1 puncte procentuale lună/lună la 9.8% (minimul din iulie 2009). Nu în ultimul rând, dinamica anuală a prețurilor de consum a accelerat de la 0.5% în octombrie la 0.6% în noiembrie. Evoluțiile de mai sus, coroborate cu cele din SUA și cu decizia OPEC au determinat creșterea ratei de dobândă la titlurile de stat germane la 10 ani cu 19.9% la 0.289% în această săptămână (declin cu 54.5% față de nivelul de la sfârșitul anului 2015).

În România încrederea în economie a continuat traiectoria ascendentă, atingând în noiembrie cel mai ridicat nivel din octombrie 2015, evoluție care exprimă premise pozitive pe termen scurt. Totodată, climatul din piața forței de muncă s-a consolidat în octombrie: rata șomajului a stagnat la 5.8%, cel mai redus nivel din decembrie 2008. Evoluțiile din piețele internaționale și aspectele de mai sus au condus la majorarea ratei de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani cu 1.3% la 3.48% în săptămâna 28 noiembrie – 2 decembrie (scădere cu 5.7% raportat la nivelul de la final de 2015). Spread-ul de dobândă a urcat cu 0.2%, la 2.82 puncte procentuale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *