Consiliul Concurenței analizează preluarea Deutek de către PPG Europe

deutekConsiliul Concurenţei analizează operaţiunea de concentrare economică prin care PPG Europe BV va dobândi controlul unic direct asupra DEUTEK SA. Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. PPG Europe BV este o societate cu răspundere limitată, înregistrată conform legislaţiei din Olanda, şi face parte din grupul internaţional PPG Industries. Societățile din grupul PPG Industries produc şi comercializează vopseluri, materiale industriale, produse chimice şi sticlă, atât pentru uz industrial, cât şi pentru uz casnic.

În România, PPG Europe BV deţine controlul unic asupra societăţii PPG Coatings România SRL. DEUTEK SA este o companie română, producătoare de lacuri şi vopsele. În prezent, DEUTEK SA produce şi comercializează, direct sau prin intermediul unor distribuitori, grunduri, emailuri, lacuri, vopsele lavabile de interior şi de exterior, vopsele acrilice, amorse, chituri ş.a. Consiliul Concurenţei invită părţile terţe interesate să prezinte eventuale observaţii sau puncte de vedere în legătură cu operaţiunea de concentrare economică notificată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.