Banca Transilvania: Consolidare pe piața forței de muncă

bursa-market-stockDatele comunicate de Institutul Național de Statistică (INS) indică creșterea numărului de șomeri cu un ritm lunar de 0.1%, la 522.5 mii în octombrie, potrivit unui raport al Băncii Transilvania. În dinamică an/an acest indicator a scăzut cu 14.8% în octombrie și cu 12.1% la 10 luni, evoluție determinată de accelerarea cererii interne și de reducerea economiei informale. Rata șomajului a stagnat la 5.8% în octombrie, cel mai redus nivel din decembrie 2008. În scenariul central se așteaptă la continuarea tendinței de scădere a șomajului pe termen mediu, însă ritmul de declin depinde și de dinamica salariilor. Creșterea consumului, dar și a retailului, în special a retailului online, a contribuit la o dinamică mai mare a economiei în acest an.

Evoluțiile din piețele externe și factorii interni au influențat piața financiară luni. Pe piața monetară ratele de dobândă au crescut pe scadențele scurte (overnight la 0.24%/0.56%) și au cvasi-stagnat în rest. Curba randamentelor s-a consolidat: rata de dobândă la 10 ani la 3.44%. În luna decembrie, Ministerul de Finanțe a planificat licitații pe piața internă pentru un volum de 3.6 miliarde lei. La BNR EUR/RON a scăzut cu 0.05%, la 4.5124, iar USD/RON s-a depreciat cu 0.40%, la 4.2432. Piața de acțiuni a scăzut (indicele BET cu 0.7%), pe un rulaj de circa 5 milioane EUR.

În zona euro, dinamica anuală a creditului privat s-a consolidat în octombrie: 1.8% la populație și 2.1% la companii. Evoluția influențată de politica monetară relaxată a BCE exprimă premise de consolidare a investițiilor și consumului privat pe termen scurt. În discursul susținut la Bruxelles Președintele Băncii Centrale Europene a atras atenția cu privire la riscurile determinate de nivelul redus al costurilor de finanțare, în special creșterea prețurilor activelor financiare și imobiliare. În acest context, Mario Draghi a atras atenția cu privire la semnalele de supraîncălzire pe piața imobiliară în opt din cele 19 țări ale Zonei Euro (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Olanda, Suedia și Marea Britanie). Știrile macroeconomice (inclusiv preocupările cu privire la referendumul din Italia din 4 decembrie), din sfera companiilor (recomandările emise de analiști pentru Unicredit, Banco Popular, Man Group și rezultatele Aberdeen AM) și dinamica cotațiilor internaționale la țiței și alte materii prime au avut impact pe piața financiară luni. Rata de dobândă la titlurile de stat germane la 10 ani a scăzut la 0.19%, indicele EuroStoxx 50 a pierdut 1%, iar EUR/USD s-a consolidat 1.0588 (cursul BCE) (în zona minimele din ultimele patru trimestre).

Leave a Reply

Your email address will not be published.