Nokian Tyres: acvaplanarea este unul dintre cele mai periculoase fenomene care au loc în trafic

aquaplaningNokian Tyres publică rezultatele unui studiu potrivit căruia toamna șoferii consideră că cele mai mari riscuri în trafic sunt depășirile periculoase, nepăstrarea distanței corespunzătoare față de vehiculul precedent, acțiunile neașteptate ale celorlalți șoferi, viteza excesivă și acvaplanarea. Riscul acvaplanării este cât se poate de real, în special în timpul ploilor torenţiale abundente. Anvelopele de calitate și presiunea corectă a pneurilor reduc acest risc, însă cel mai important lucru este ca şoferii să îşi păstreze calmul şi să reacţioneze în mod corespunzător.

Când mașina începe să derapeze pe pelicula de apă creată pe carosabil, șoferul nu trebuie să frâneze. În schimb acesta trebuie să apese ambreiajul și să ridice piciorul de pe pedala de accelerație pentru a reduce viteza. De asemenea este important să mențină traiectoria mașii în direcția de deplasare. Dacă roțile sunt virate mult dreapta sau stânga, odată cu recăpătarea aderenței există riscul unei schimbări bruște de direcție la care șoferul este în imposibilitate de a reacționa. În plus, șoferul nu trebuie să accelereze pe parcursul producerii fenomenului de acvaplanare”, spune Matti Morri, Director Tehnic Serviciul Clienți la Nokian Tyres.

În orice caz, în timpul precipitațiilor abundente, singura abordare corectă rămâne reducerea vitezei pentru a putea permite canelurilor anvelopei să elimine apa dintre carosabil și pneu. De asemenea, importantă este și menținerea presiunii din cauciucuri la valorile corecte. O presiune mai scăzută decât valoarea normală crește riscul acvaplanării și are un efect advers asupra manevrabilității și durabilității anvelopei.vehicle-contact-area

În cazul mașinilor foarte încărcate, șoferii trebuie să mărească presiunea din cauciucuri cu 10-15% față de valoarea uzuală. De asemenea, legea prevede că limita de uzură maxim admisă a profilului anvelopei este de 1.6 mm pentru cauciucurile de vară și de 4 mm pentru cele de iarnă, însă riscul de acvaplanare este foarte mare la acest grad de uzură.

Nokian Tyres recomandă o limită de uzură a profilului de maximum 4 milimetri independent de anotimp. Unul dintre cei mai importanți factori este însă calitatea anvelopelor de vară sau de iarnă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.