British Council organizează a patra ediție a târgului educațional dedicat exclusiv instituțiilor de învățământ din Marea Britanie – Education UK Exhibition. În acest an, 22 de universități și 2 colegii își vor prezenta oferta educațională pentru tinerii din România.
Târgul educațional se desfășoară în București, în 26 noiembrie, la Sheraton Bucharest Hotel (Calea Dorobantilor, Nr 5-7), între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este liberă.
În cadrul evenimentului Education UK Exhibiton vor avea loc și o serie de prezentări și seminarii pe diverse teme, susținute de reprezentanții universităților participante la târgul educațional.
CJ Lim, profesor de arhitectură și urbanism și Director de Dezvoltare Internațională la Bartlett School of Architecture, University College Londra, va susține o prezentare cu titlul “Imaginarium of Urban Future”. CJ Lim are peste 25 de ani de experiență în dezvoltare urbanistică, iar firma de arhitectură fondată de el, Studio 8 Architects, a primit numeroase premii internaționale pentru proiecte de dezvoltare urbanistică, arhitectură și peisagistică. Prezentarea va avea loc începând cu ora 11:00.
Conferința #We Are International, organizată în parteneriat cu Liga Studenților Români din Străinătate, reunește la București lideri ai universităților din Marea Britanie și reprezentanți de seamă ai mediului academic din România, ai căror instituții au parteneriate și programe de cercetare cu universități din UK.
#We Are International este o campanie inițiată de organizația Universities UK, în care peste 100 de universități și instituții din Marea Britanie pledează pentru internaționalizarea învățământului superior. De mai bine de 90 de ani, organizația Universities UK reprezintă „vocea” învățământului superior din Marea Britanie.
Conferința se va desfășura între orele 16:00 – 17:30, iar accesul este liber și se face în limita locurilor disponibile.
Alte prezentări din cadrul târgului educațional se referă la tehnici de scriere a unui eseu motivațional, necesar pentru înscrierea la o universitate britanică, la sfaturi de a alege portofoliul potrivit de subiecte de studiu, sau cum se fac înscririle la universitățile din Regat.
„Despre burse și bani. Ce urmează după Brexit?” este tema aleasă de Universitatea Bedfordshire pentru prezentarea sa din cadrul târgului educațional. Profesorul Ashraf Jawaid OBE, Prorector pentru Relaţii Internaţionale la Universitatea Bedfordshire va fi unul dintre vorbitorii prezenți la conferința #We Are International.
În universitățile din Marea Britanie studiază 6800 de studenți din România, iar un număr de 860 de români sunt angajați ca personal universitar.
Peste 125.000 de studenți din Uniunea Europeană sunt înscriși la universitățile britanice, reprezentând 5% din numărul total de studenți. Mai mult de 25% din personalul academic provine din afara Marii Britanii, ceea ce înseamnă 55.000 de persoane din peste 180 de țări.