Școala Americană Internațională din București investește 6,5 milioane de euro într-un centru de educație timpurie

scoala-americana-aisbȘcoala Americană Internațională din București a demarat construcția unui centru de educație timpurie destinat preșcolarilor, cu vârsta cuprinsă între doi și cinci ani. Investiția în noul centru, un proiect unic în cadrul campusului AISB, se ridică la 6,5 milioane de euro și va fi finalizată în totalitate până în vara anului 2017. Noul centru de educație timpurie se construiește pe o suprafață de 3.800 metri pătrați, fiind dotat cu facilități pe măsura și nevoile celor mai mici elevi ai instituției de învățământ. Noul corp al Școlii Americane Internaționale va avea 20 săli pentru desfășurarea activității educaționale (fără a lua în considerare secțiunea administrativă). În afară de sălile de clasă, centrul va avea: grădini interioare, o bibliotecă adaptată vârstelor, spații de lucru în comun, o sală destinată activităților de muzică și mișcare, cabinet medical, sală de sport, bucătărie și cantină adaptată copiilor, ateliere în natură conectate cu fiecare sală de clasă, spații pentru schimbat copiii și pentru odihnă, atelier digital, locuri de joacă. Capacitatea centrului de educație este de 190 copii. Pentru anul școlar 2017-2018, AISB estimează un număr de 100 copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani, de 40 naționalități.

„Investițiile constante pe care le facem în campus sunt foarte importante pentru AISB, deoarece vrem să oferim elevilor noștri cele mai performante condiții de studiu, dar și un mediu propice pentru dezvoltarea lor armonioasă, încă de la cele mai mici vârste. Construcția unui centru destinat exclusiv celor mai mici elevi ai noștri era necesară pentru a adapta mediul de învățare pe măsura nevoilor lor. Suntem conștienți că acest centru va fi prima lor experiență cu o instituție de învățământ și de aceea vrem să le oferim un mediu dinamic, în care să îmbinăm jocul cu studiul”, declară Robert Brindley, directorul Școlii Americane Internaționale din Bucurtești.

În prezent, la AISB studiază 100 de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani, din 39 de țări diferite, iar cererea mare pentru școlarizarea acestui segment de vârstă a contribuit și la decizia construcției unui centru de excepție pentru pregătirea preșcolarilor. Pentru anul 2016-2017, taxa de școlarizare variază între 6.000 și 18.000 euro/an, aceasta urmând a fi păstrată și următorul an școlar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.