Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) lansează campania de donaţii „Act Today to Change Tomorrow” în încercarea de a ajuta copiii bolnavi de diabet zaharat insulino-dependent, ca parte din noua strategie pentru combaterea diabetului zaharat şi a bolilor metabolice.
Desfăşurată sub sloganul Federaţiei Internaţionale de Diabet, Campania Act Today to Change Tomorrow lansată cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva Diabetului, are scopul de a aduce în atenția publică problematica copiilor cu diabet tip 1 şi de a găsi soluţii practice pentru îmbunătăţirea calității vieții acestora.
Având un regim de viaţă diferit, copii cu diabet tip 1 au nevoie de un tratament complex ce presupune:
- insulinoterapie realizată prin 4-6 injecţii zilnice sau pompă de insulină, cu adaptarea la domiciliu a dozelor de insulină în funcţie de rezultatele autocontrolului glicemic;
- alimentaţie specifică, echilibrată şi adaptată vârstei şi sexului, fracţionată în 5-6 mese/zi, al căror orar trebuie respectat cu stricteţe de la o zi la alta;
- exerciţii fizice efectuate regulat, minim 3 reprize de câte 30 minute / săptămână ;
- educaţie medicală specifică atât a copilului şi familiei acestuia cât şi a mediului social în care activează copilul (prieteni, şcoală etc);
- monitorizarea permanentă a glicemiei şi stării de sănătate pentru a evita perioadele de dezechilibru ce pot afecta grav viaţa ulterioară a copilului.
Echilibrarea permanentă a diabetului zaharat sub toate aspectele sale este obiectivul central al monitorizării continue. Evitarea unor perioade de dezechilibru metabolic poate înseamnă în cea mai mare măsură evitarea complicaţiilor ulterioare ale bolii.
În România, conform datelor SRDNBM, sunt aproximativ 3.000 de copii cu această afecţiune, copii al căror regim de viaţă impune, pe lângă restricţii alimentare și de activitate fizică, testarea zilnică (cu glucometru cu picătură de sânge), dezechilibre sociale, de adaptare, de integrare în colectivitate. Un copil diagnosticat cu diabet insulino-dependent are ca principală grijă găsirea unei stări de „normalitate” care să asigure echilibrul vieţii cu cel al afecțiunii sale. Minimum patru injectii de insulină şi şase înţepături pentru testele de măsurare a valorii glicemiei ne arată că în viata unui astfel de pacient unitatea de măsura a timpului devine numărul de înţepături pe an: peste 3.650.
Prin Campania “Act Today to Change Tomorrow”, Societatea caută soluţii de a rezolva parțial această problemă a copiilor prin oferirea de sisteme de monitorizare continuă, în timp real, a glicemiei, reducând astfel semnificativ numărul de înţepături zilnice ale unui copil cu diabet şi asigurând pe de altă parte un echilibru glicemic mult mai bun.
Toate fondurile strânse în urma acestei campanii vor fi direcţionate de către o comisie a SRDNBM – alcătuită din personalităţi marcante ale lumii academice din domeniu, pentru achiziţionarea, pentru cât mai mulţi copii a acestor sisteme.