Media Galaxy și Sony anunță lansarea celei mai puternice console a momentului: PlayStation 4 Pro

ps4-mediagalaxyMedia Galaxy®, unul dintre cei mai importanți retaileri electro-IT din România, împreună cu Sony Interactive Entertainment, anunță lansarea consolei PlayStation 4 Pro. Cu această ocazie, toți fanii jocurilor video sunt așteptați la evenimentul de lansare care va avea loc vineri, 11 noiembrie 2016, la ora 18:00, în magazinul Media Galaxy din incinta Park Lake Shopping Center în București (magazinul este situat la nivelul -1). În cadrul evenimentului, Media Galaxy a pregătit participanților numeroase surprize. Prima dintre acestea se adresează celor care vor să achiziționeze consola pe durata evenimentului de lansare.

”Toți cumpărătorii vor intra automat într-o tombolă care le poate aduce unul dintre cele 15 premii: un controller din a doua generație de DualShock 4, sau, la alegere, un joc Call of Duty: Infinite Warfare sau Titanfall 2. De asemenea, fanii PlayStation prezenți la evenimentul de lansare vor putea participa la o sesiune de quiz unde vor avea șansa să câștige jocuri Rise of the Tomb Raider: 20th Anniversary și Deus Ex: Mankind Divided pentru PS4”, se arată în comunicatul Media Galaxy.

Pasionații de jocuri se vor putea convinge de puterea superioară a PlayStation 4 Pro prin participarea la sesiunile demonstrative organizate folosind câteva dintre cele mai populare jocuri ale momentului: Call of Duty: Infinite Warfare, Rise of the Tomb Raider: 20th Anniversary, Deus Ex: Mankind Divided și Titanfall 2. Consola PlayStation®4 Pro (PS4®Pro) a fost proiectată să ofere experiențe de gaming unice prin îmbunătățirea puterii de procesare și încorporarea suportului pentru rezoluția 4K. Prin creșterea performanței livrate de arhitectura de sistem, PS4 Pro permite o rulare a jocurilor cu un nivel superior de detalii. Indiferent dacă dispun de televizoare cu rezoluție 4K sau Full HD, prin folosirea consolei PS4 Pro, utilizatorii se vor putea bucura de jocurile PS4 la o calitate video sporită.

Leave a Reply

Your email address will not be published.