Peste 140.000 de euro pentru pacienții HOSPICE Casa Speranței

diana-cavallioti-si-c-tin-cotimanis170 de invitați au fost prezenți vineri seara la Edelweiss Classical Celebrations Dinner organizat de HOSPICE Casa Speranței în beneficiul copiilor și adulților care suferă de o boală incurabilă, aflați în îngrijirea fundației. Evenimentul de caritate s-a desfășurat la Cercul Militar Național din București, iar organizația a reușit să strângă cu această ocazie peste 140.000 de euro pentru îngrijirea paliativă gratuită a pacienților săi.

Edelweiss Classical Celebrations Dinner a fost prezentat de actorii Diana Cavallioti și Constantin Cotimanis, care au fost gazdele perfecte pentru invitați. Constantin Cotimanis a început seara recitând o poezie proprie, acompaniat de artistul Marius Mihalache. Actorul a invitat-o apoi alături de el pe prințesa Marina Sturdza, care a susținut un discurs emoționant despre cauza HOSPICE. Prințesa Marina Sturdza a fost urmată pe scenă de Mirela Nemțanu, director executiv al HOSPICE, care le-a vorbit invitaților despre schimbarea pe care, de aproape un sfert de secol, fundația o aduce în viețile celor care suferă de boli incurabile.

Momentele artistice din cadrul Edelweiss Classical Celebrations Dinner au fost susținute de talentații muzicieni Răzvan Suma, Rafael Butaru și Marius Mihalache, care, pe parcursul serii, au urcat pe scena din Sala de marmură a Cercului Militar Național.graham-perolls

„Le mulțumim tuturor celor care au participat la Edelweiss Classical Celebrations Dinner pentru extraordinara generozitate de care au dat dovadă în această seară, fiind alături de cei care au cel mai mult nevoie de sprijinul nostru, copiii și adulții afectați de o boală incurabilă”, a declarat Graham Perolls, președintele HOSPICE Casa Speranței.

Printre invitați s-au numărat  Paul Brummell, ambasadorul Marii BritaniiFrançois Saint-Paul, ambasadorul Franței și  Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, precum și numeroase personalități din lumea de afaceri și societatea civilă.

În cadrul HOSPICE Champion Award, au fost distinse cu premii companiile Globalworth și Kaufland România pentru susținerea acodată cauzei organizației. Premiile au fost înmânate de către fondatorul și președintele HOSPICE Casa Speranței Graham Perolls lui Dimitris Raptis (Deputy CEO, Globalworth) și Annei-Katharina Scheidereiter (CSR Projects Coordinator, Kaufland România).

Pe parcursul serii s-a desfășurat o licitație cu strigare, prezentată, de Vlad Babenco de la casa de licitație Lavacow. Printre cele 12 loturi din cadrul licitației s-au numărat un tablou de Ștefan Câlția, dar și o vizită privată la reședința din România a ambasadorului francez. Licitația fără strigare s-a desfășurat prin intermediul fișelor, dar și online, pe site-ul lavacow.com. Cel mai licitat a fost lotul prin care susținătorii au oferit sume de bani pentru achiziționarea unui microbuz destinat transportului pacienților HOSPICE. Astfel, pentru noul microbuz s-au strâns 19.000 de euro. În total, în urma evenimentului, organizația a adunat din sponsorizări și licitații peste 140.000 de euro, sumă cu care va putea oferi servicii complete de îngrijire paliativă pentru 135 de pacienți care se luptă cu o boală incurabilă, prin internarea în unitățile cu paturi pe o perioadă de două săptămâni.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *