Storia.ro: Peste 80% dintre bucureșteni preferă locuințele din cartierele noi

bloc-imobiliarePeste 80% dintre bucureșteni ar investi într-o locuință situată într-un complex rezidențial nou și doar 20% ar alege un apartament într-un bloc deja locuit, conform unui sondaj realizat recent de Storia.ro, site-ul de imobiliare lansat de OLX. În ceea ce privește criteriile de achiziție, peste 50% dintre respondenți au pus pe primul loc zona. Suprafața și prețul sunt următoarele două criterii pe care bucureștenii le iau în calcul înainte de achiziția unei locuințe. În topul preferințelor bucureștenilor se află, în acest moment, apartamentele cu două camere: 40% dintre respondenții sondajului s-au declarat interesați de acest tip de locuință, în timp ce 30% sunt în căutare de apartamente cu trei sau mai multe camere. Mai puțin de o treime dintre respondenți s-au declarat interesați de case (20%), iar 10% dintre ei își doresc o garsonieră.

În ceea ce privește modalitatea de finanțare, mai mult de 50% dintre cei care își doresc să cumpere o garsonieră o vor face din economii și mai puțin de 20% prin credit ipotecar. Aceeași tendință se remarcă și în cazul apartamentelor cu două camere. Pentru apartamentele cu trei sau mai multe camere, aproximativ 80% dintre respondenți își doresc să apeleze la un credit ipotecar și economii, restul recurgând la programul Prima Casa. În medie, bucureștenii sunt dispuși să investească aproximativ 35.000 de euro pentru achiziția unei garsoniere și 65.000 de euro pentru un apartament cu două camere.

Pentru o locuință cu trei camere, aceștia sunt dispuși să plătească în medie 90.000 de euro, în timp ce pentru un apartament cu patru sau mai multe camere valoarea se ridică la 120.000 de euro. Pentru achiziționarea unei case, suma medie pe care bucureștenii vor să o investească este mai mare, și anume 130.000 de euro. Sondajul a fost realizat în cadrul Târgului Național Imobiliar de la începutul lunii octombrie pe un eșantion de 370 de respondenți din București, cu vârstele cuprinse între 18 și 55 de ani. Dintre aceștia, 61% au fost bărbați și 39% femei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.