Artmark: Lucrarea “Christ” a lui Adrian Ghenie, vanduta cu 125.000 de euro

ghenie_licitatiadetoamna-artmarkIn Licitația de Toamnă Artmark s-a obținut un total de 209.750 euro, vânzările de artă contemporană înregistrând astfel o creștere consistentă de 59%. Ilustrativ în acest sens este aportul semnificativ adus de Adrian Ghenie, cu remarcabila lucrare intitulată „Christ”, din perioada conturării maturităţii sale stilistice. Opera a fost adjudecată pentru 125.000 euro, în condiţiile în care valoarea sa estimativă era destul de conservatoare, adaptată stadiului de dezvoltare a pieţei româneşti de artă (12.000 – 18.000 euro).

După 19 minute de licitare continuă şi 48 de paşi parcurşi, cuvâtul “Adjudecat” îl introduce pe Adrian Ghenie în elita marilor artişti vânduţi cu peste 100.000 € în piaţa românească (dupa Grigorescu, Andreescu, Luchian, Aman, Brauner, Iancu, Ressu şi Ţuculescu).

Ghenie devine, astfel, al nouălea în topul 100.000, reprezentând cu succes poziţia celui mai vândut din segmentul de avangardă si contemporană (în fața lui Victor Brauner, adjudecat în 2013 pentru 120.000 euro, respectiv al lui Ion Țuculescu, adjudecat în 2011 pentru 105.000 euro).

Licitația de Toamnă Artmark 2016, în ciuda unui număr relativ restrâns de opere puse în vânzare, devine cea mai bună licitaţie de artă din România din ultimii doi ani de piață de artă. Cu o rată de adjudecare de aprox. 90% şi un total tranzacțional de aprox. 600.000 euro (€), evenimentul Artmark marchează o creştere remarcabilă a vânzărilor, cu 20%, faţă de Licitaţia de Toamnă a anului 2015.

Leave a Reply

Your email address will not be published.