Wizz Air anunta zboruri Bucuresti-Varsovia

wizz-airÎncepând cu iunie 2017 compania aeriana Wizz Air va aloca cea de-a șaptea aeronavă bazei din Varșovia și va începe să opereze pe șapte noi rute care vor conecta Varșovia cu patru capitale din Europa Centrală și de Est: București, Bratislava, Kiev și Vilnius și cu trei destinații de relaxare: Lyon și Nisa în Franța și Lamezia Terme în Italia.

Varșovia este capitala și cel mai mare oraș din Polonia, cu o istorie bogată, dar în același timp o metropolă cosmopolită și modernă. Arhitectura variată reflectă istoria lungă și turbulentă a orașului, de la biserici gotice și palate neoclasice la zgârie nori moderni. Varșovia găzduiește multe instituții naționale și agenții guvernamentale, dar și multe companii locale și internaționale. Locurile pentru zborurile București – Varșovia sunt deja disponibile și pot fi rezervate pe wizzair.com cu preturi incepand de la 29.99 EUR.

“Astăzi avem o veste bună pentru pasagerii noştri din Bucureşti şi Varşovia – ruta WIZZ ce va lega direct cele două oraşe se va lansa în iunie 2017. Ambele oraşe sunt încărcate de istorie şi au reuşit de-a lungul anilor să devină importante centre economice şi de business, dar şi culturale. Ruta Bucureşti – Varşovia va fi cea de-a 46-a din capitală, iar prin anunţul de astăzi ne întărim încă o dată angajamentul de cea mai mare companie aeriană din România. Continuăm să ne concentrăm pe extinderea rețelei noastre în continuă creștere, cu servicii şi mai atractive, pentru a satisface cel mai bine nevoile clienților noștri din România”, a declarat Tamara Vallois, Wizz Air Head of Communications.

Astfel, incepand cu 30 iunie 2017, in zilele de luni, miercuri, vineri, duminică, cei interesati vor putea zbura catre Varsovia.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.