STUDIU: Contrabanda cu țigarete crește în toate regiunile

novel-trafic-tigari-bat-jtiPiața neagră a țigaretelor a crescut în septembrie la 18,3%, de la 14,9% în luna iulie, conform ultimelor date ale companiei de cercetare Novel Research. Este cea mai mare creștere a comerțului ilegal cu țigarete din ultimii doi ani și se situează peste media ultimilor cinci ani (circa 15%). Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete, înregistrând o creștere semnificativă în septembrie față de iulie, de 7,2 puncte procentuale (p.p.), până la 42,5%. Cea mai importantă majorare a pieței negre se înregistrează în regiunea de sud-est, și anume 8,3 p.p., până la 18,5%.

”Regiunile nord- vest, vest și sud-vest continuă să dețină, de asemenea, cote importante (24,5%, 24,3% respectiv 24,1%). Din punct de vedere al provenienței, ponderea „cheap whites” continuă să crească, situându-se în iulie la peste 60% din totalul pieței negre. Produsele provenite din Ucraina se află în creștere (plus 3,1 p.p.), iar cele din Moldova în scădere (-3,3 p.p.), în timp ce Serbia se menține la nivel relativ constant”, a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

Reprezentanții producătorilor de țigarete și ai Vămii Române explică, după întâlnirea care a avut loc la sfârșitul săptămânii la sediul acestei instituții, de ce a crescut piața neagră și care sunt soluțiile întrevăzute pentru scăderea comerțului ilegal.

Dorel Fronea, vicepreședintele ANAF și coordonatorul Direcției Generale a Vămilor din România a declarat: „Această majorare nedorită a pieței negre impune întărirea imediată a măsurilor operaționale, dar și relansarea unei abordări strategice coordonate. Din păcate, acesta este rezultatul la care s-a ajuns ca urmare a desființării Autorității Naționale a Vămilor, în august 2013. Este cunoscut că, în ultima lună de funcționare a ANV, iulie 2013, nivelul traficului ilicit cu țigarete era de 11,8%. Atunci aveam 15 scannere funcționale și aproximativ 100 de echipe mobile la nivel național, care au fost desființate”.

Actualmente, scannerele nu funcționează la capacitate normală, nu mai există echipe mobile, iar numărul lucrătorilor vamali din vămile de frontieră este insuficient. Autoritățile aunță că Strategia Națională de combatere a comerțului ilegal cu țigarete, inițiată de autoritatea vamală, se află în stadiul final al procesului de avizare interinstituțională și va fi lansată public spre consultare în cel mai scurt timp.

”De asemenea, sperăm ca procesul de reorganizare demarat în august 2016 și reoperaționalizarea structurilor vamale, prin reînființarea echipelor mobile și eficientizarea echipelor canine, să confere Vămii române forța instituțională și resursele necesare pentru îndeplinirea obiectivului de transformare în pilon principal al cooperării vamale în regiune. În acest sens, am luat măsuri de întărire a cooperării transfrontaliere, ca urmare a întâlnirilor cu conducătorii administrațiilor vamale din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Germania, dar și cu conducerile OLAF și EUBAM. Așa cum am menționat, în anul 2013, când am condus această instituție, contrabanda cu țigarete scăzuse la circa 11,8%. Sunt convins că putem atinge din nou această țintă, aducând astfel beneficii majore bugetului statului și, implicit, veniturilor bugetare ale Uniunii Europene, pentru că România se află la frontiera estică a UE, având de protejat una dintre cele mai extinse granițe externe ale comunității europene”, a mai declarat Fronea.

„Creșterea de peste trei puncte procentuale a contrabandei, de la 14,9% la 18,3% înseamnă o pierdere anualizată suplimentară de 130 de milioane de euro la bugetul de stat, în condițiile în care statul pierdea oricum 600 de milioane de euro în fiecare an. Iată, așadar, că singurii care beneficiază de pe urma lipsei unui cadru clar și coerent de reglementare pentru al doilea contribuabil la buget sunt contrabandiştii, şi asta în condiţiile în care România are deja cea de-a doua cea mai mare piaţă neagră a ţigaretelor din Europa de est. Incertitudinea legislativă din ultimul an a însemnat pentru producători creșterea costurilor de administrare în privința aprovizionării cu materiale și a managementului stocurilor, cu implicații directe în fluctuația încasărilor din acciză și TVA. Este momentul ca legiuitorii să aibă o abordare lucidă și echilibrată și să ia în considerare că un întreg sector economic depinde de predictibilitatea și claritatea cadrului de reglementare”, a adăugat Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published.