Institutul de Marketing, cursuri de training și certificare internațională în Customer Experience

marian_dumitrescuInstitutul de Marketing, în parteneriat cu Oxford College of Marketing, începe pe 27 octombrie, pentru prima dată în România, cursuri de training și certificare internațională în Customer Experience. Deși cursurile se adresează celor cu poziții în marketing, primul profesionist care va avea o certificare în acest domeniu este un antreprenor și manager, Marian Dumitrescu. Cine este Marian Dumitrescu? Profesionist 3 în 1 Marian Dumitrescu este director la compania Field Star, căreia i-a asigurat profit din primul an de existență și o creștere constantă, în pofida situației economice care nu a fost întotdeauna favorabilă.

„Problema experienței revenea obsesiv în brief-urile clienților noștri, astfel că ne-am propus să ne specializăm pentru a-i ajuta și mai mult. Sunt de părere că pregătirea intensă și permanentă a echipei, inclusiv adoptarea si folosirea noilor instrumente de marketing pentru clienți, sunt esențiale în vremurile noastre”, explică Marian Dumitrescu.

O explicație ar putea să fie și aceea că Marian este un profesionist 3 în 1: om de marketing cu experiență care a condus departamentul de profil al companiei Coty, antreprenor fondator și manager al agenției Brands On, devenită ulterior Field Star, dar și inițiator al unui nou business care mizează pe experiență și pe care-l va lansa curând. Astazi, Fieldstar se numără printre primele agenții de field marketing din Romania, având un portofoliu bogat de clienți, alcătuit în principal din companii multinaționale, având previzionată pentru 2016 o cifră de afaceri de aproape 6 milioane de Euro. Un alt secret din spatele succesului său a fost preocuparea permanentă pentru perfecționare și, în egală măsură, trainingul și motivarea echipei. Pe lângă cursul pe care îl parcurge acum la Institutul de Marketing și Oxford College of Marketing, la care a înscris și alți oameni cheie alături de care lucrează, Marian a fost înrolat și în programul de EMBA de la City College/Sheffield University.

Leave a Reply

Your email address will not be published.