Coldwell Banker vine la tIMOn cu peste 1000 de apartamente finalizate și reduceri de pâna la 10%

estic-park-_-r1Coldwell Banker România, cea mai mare companie de consultanță imobiliară activă pe segmentul rezidențial, va participa la Târgul Imobiliar Național (tIMOn) cu un portofoliu de peste 1000 de apartamente finalizate sau în curs de finalizare, în șapte proiecte rezidențiale din București. Pe perioada târgului imobiliar se vor desfășura campanii constând în reduceri de până la 10% din prețurile de vânzare ale locuințelor din portofoliul Coldwell Banker și diferite promoții constând în mobilier de bucătărie și living inclus în preț sau locuri de parcare gratuite.

Târgul Imobiliar Național va debuta joi, 20 octombrie, în Piața Constituției din București și se va desfășura pe durata a patru zile, până duminică, 23 octombrie Coldwell Banker România, cea mai mare companie de consultanță imobiliară activă pe segmentul rezidențial, va participa la Târgul Imobiliar Național (tIMOn) cu un portofoliu de peste 1000 de apartamente finalizate sau în curs de finalizare, în șapte proiecte rezidențiale din București.

Portofoliul de proiecte cu care Coldwell Banker va participa la târgul imobiliar este format din proiecte amplasate în aproape toate zonele Bucureștiului: Belvedere Residences (Aviației – Barbu Văcărescu), Cosmopolis (nord – Șoseaua de Centură), Dimri West Towers (vest – Prelungirea Ghencea), Estic Park (Pantelimon – Lacul Dorbroești), FeliCity Residentials (nord – Băneasa), Onix Park (Aviației) și Politehnica Park Residence (Grozăvești – Politehnică).

”Perioada actuală este una pozitivă pe piața rezidențială, în contextul suplimentării fondurilor Prima Casă și a reducerii avansurilor solicitate de către bănci pentru un credit ipotecar clasic, deși suplimentarea realizată se epuizează rapid. Dezvoltatorii care au stoc de locuințe finalizate înregistrează vănzări bune însă piața nu mai susține orice proiect, ținând cont de sincopele din sectorul finanțărilor și există și ansambluri cu produse și oferte de prețuri neadaptate, care înregistrează scăderi procentuale de două cifre, situația nefiind o regulă pe piață”, afirmă Gabriel Voicu, director divizia New Homes din cadrul Coldwell Banker România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.