Bitdefender și Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai au inaugurat un laborator de informatică

bitdefenderBitdefender, cel mai mare producător român de software, a investit în amenajarea și dotarea unui laborator de informatică destinat studenților Facultății de Matematică şi Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Laboratorul este dotat cu 12 calculatoare DELL/Intel Skylake de ultimă generație, proiector interactiv și mobilier modern și asigură studenților hardware performant și condiții de lucru moderne. În plus, Bitdefender va fonda două cercuri studențești în cadrul universității, începând cu anul universitar 2016-2017: unul de programare în limbajul C, unde vor participa 40 de studenți, și, ulterior, unul de pen-testing, securitate și atacuri informatice, de 25 studenți.

„Evenimentul de astăzi este, în fapt, parte a unei colaborări fructoase, realizată de facultate cu compania Bitdefender şi se constituie într-un exemplu fericit, alături de altele pe care le-am avut în ultimii ani, de implicare în comunitatea academică a mediului de afaceri şi a beneficiarilor muncii noastre. Realizarea unui curs de Securitate Software, sprijinirea realizării unui cerc de programare în C şi susţinerea manifestărilor ştiinţifice studenţeşti şi academice sunt alte repere în colaborarea noastră”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Petruşel, decanul Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Studenții care se înscriu la aceste cercuri vor beneficia de oportunități de angajare în cadrul companiei și de premii în produse în valoare de 10.000 de euro. Peste 200 de studenți clujeni au parcurs programele de pregătire ale Bitdefender în ultimii ani, unii având astăzi roluri de importanță strategică în cadrul companiei. 13 doctoranzi și 15 masteranzi lucrează în Bitdefender și, simultan, sunt implicați în pregătirea studenților, unde predau cursuri și laboratoare în facultățile clujene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.