Eturia: Până în 2020, circa 30% din business va fi adus de zona de vest a țării

turism-eturiaÎn urma succesului celor două agenții din București și Piatra Neamț, agenția de turism Eturia își extinde serviciile și deschide un nou sediu la Cluj, prin intermediul căruia intenționează să ofere pachete de vacanțe în destinații exotice, cu plecare din Cluj, dar și consultanță dedicată clienților din această regiune. Conform evoluției cererilor de vacanțe în destinații exotice, reprezentanții Eturia estimează că, în următorii 3 ani, aproximativ o treime din business va proveni din zona de vest a României. În cei 9 ani de activitate, Eturia a vândut peste 11.000 de pachete de vacanță personalizate și a trimis peste 15.000 de clienți în destinații exotice, dintre care mai mult de 75% au rămas clienți fideli ai agenției.

„Avem clienți din toate regiunile țării și ne bucurăm să observăm o creștere a cererii de vacanțe exotice de la turiștii din afara Bucureștiului”, a declarat Daniela Shah, co-proprietar al agenției de turism Eturia.

Repartizarea geografică a cifrei de afaceri arată un număr în creștere al turiștilor din vestul țării, de la un procent de 4% din totalul rezervărilor din anul 2010, la un procent de 16%, în prezent. În urma progresului business-ului, raportat la regiunea de vest a țării, și a previziunilor privind tendințele de consum ale turiștilor români, Eturia apreciază o creștere continuă în marile orașe din această zonă, dar și din restul țării.

În prezent, agenția de turism Eturia le oferă consultanță clienților săi și pune la dispoziția acestora pachete de vacanță în destinații exotice, prin intermediul celor 4 sedii din țară – 2 dintre acestea se află la București, 1 este la Piatra Neamț, iar cel mai nou s-a deschis de curând la Cluj, ca urmare a solicitărilor numeroase din regiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published.