Epson, partenerul principal al Salonului Național de Fotografie Turistică 2016

inspired-epsonEpson, lider global al inovației și al producției în industria de printing și în comunicare vizuală, este partenerul principal al Salonului Național de Fotografie Turistică 2016. Evenimentul este unul dintre cele mai longevive concursuri de fotografie din România, reunind de-a lungul a 12 ani peste 10.000 de concurenți din întreaga țară și peste 30.000 de fotografii înscrise în concurs. Ca partener principal, Epson va oferi câștigătorului concursului o imprimantă ITS Epson L805. La ediția din acest an a Salonului Național de Fotografie Turistică, vor fi selectate de către un juriu de specialitate 300 de fotografii pentru noutate, creativitate, originalitate și valoare artistică.

“Ne bucurăm că putem să susținem, prin intermediului acestui eveniment arta fotografică. Vrem ca imaginile expuse în cadrul Salonului Național de Fotografie Turistică să fie de cea mai bună calitate, pentru ca publicul să poată vedea adevărata valoare a fotografiilor selecționate. Prin imprimantele sale de format mare, Epson vrea să se plieze pe nevoile consumatorilor și să ofere o calitate excepțională prin intermediul produselor sale cu tehnologii performante”, a declarat Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager România și Bulgaria.

Fotografiile vor fi expuse în cadrul Salonului Național de Fotografie Turistică și în cadrul unei expoziții ce se va desfășura pentru prima dată din istoria Salonului în 3 locații diferite. Toate cele 300 fotografii A4 care vor fi expuse vor fi imprimate cu Epson Surecolor SC-P600 pe suport Epson Matte Poasterboard. SureColor SC-P600 este cea mai bună imprimantă foto din gama sa şi combină calitatea superioară, productivitatea ridicată şi conectivitatea wireless într-un echipament compact şi accesibil. SureColor SC-P600 utilizează cernelurile Epson UltraChrome HD şi Vivid Magenta pentru a furniza printuri de cea mai bună calitate. EPSON Enhanced Matte PosterBoard este un suport de producție de grosimea cartonului, de culoare albă mată, nelucios.

Leave a Reply

Your email address will not be published.