CNAIR: Sistemul ITS asigură participanțiilor la trafic o informare în timp real asupra condițiilor meteorologice

fetesti-cnair-cnadnrSistemul ITS asigură participanțiilor la trafic o informare în timp real asupra condițiilor meteorologice (prin senzorii montați în asfalt) și a condițiilor de trafic (punctele în care traficul este aglomerat) și furnizează informații către administratorul drumului, în urma cărora se pot lua decizii asupra sectorului de drum afectat, dar și asupra îmbunătățirii fluidizării traficului și a circulației pe un sector de drum, potrivit unui comunicat al Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), fostul CNADNR. Toate acestea țin de siguranța circulației, furnizând și informații autoritățiilor privind accidentele petrecute.

Sistemele inteligente de transport oferă și servicii suplimentare de informare în timp real a utilizatorului, constituind și baza viitoarelor aplicații de comunicare inteligentă între vehicul, drum și autoritățiile competente. De asemenea, sistemul ITS monitorizează elementele de infrastructură și detectează eventualele acte de vandalism, de deteriorare de bunuri sau de furturi de elemente componente ale rețelei. Tot prin acest sistem, poate fi cântărit dinamic un vehicul și poate fi alertată poliția în cazurile de depășire ale gabaritului.

CNAIR face cunoscut opiniei publice că sistemele inteligente de transport (ITS) sunt funcționale pe următoarele autostrăzi din țara noastră: * Autostrada A1, București – Pitești (sistem pilot); * Autostrada A2, București – Cernavodă; * Autostrada A2, Cernavodă – Constanța; * Autostrada Nădlac – Arad, loturile 1 și 2; * Varianta de Ocolire Arad; * Autostrada Orăștie – Sibiu, lot 4. În vederea dezvoltării sistemelor inteligente de transport, CNAIR SA are în prezent în derulare Strategia de Dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul de Acțiune ITS (cu finanțare de la Comisia Europeană în cadrul POIM) pentru rețeaua de drumuri naționale din România, pentru perioada 2014 – 2020.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *