ANAT: Turismul intern a crescut cu 15% în sezonul 2016

anat-litoral-mareDelta Dunării, Mamaia şi Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turişti în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni şi pentru un număr de cel puţin trei zile de vacanţă. Per total, vânzările pentru destinaţii româneşti prin agenţiile de turism au fost mai mari, în medie, cu 15% faţă de vara trecută, datorită investiţiilor realizate în ultimii ani în structurile de cazare, zone de divertisment şi relaxare, dar şi conjuncturii internaţionale, care a determinat un număr mai mare de români să îşi petreacă vacanţa în ţara lor.

Delta Dunării a înregistrat vara aceasta o creştere de 20% a vânzărilor, faţă de 2015, fiind revelaţia sezonului în preferinţele turiştilor care au petrecut, în medie, trei zile de vacanță, staţiunile balneare de 18%, litoralul de 12%, în timp ce vânzările pentru staţiunile montane s-au situat la acelaşi nivel ca anul trecut. Într-un clasament al staţiunilor de pe litoral, în funcție de vânzările turoperatorilor, Mamaia se află pe primul loc, datorită evenimentelor pentru promovarea stațiunii, care au atras toate categoriile de turiști, urmată fiind de Venus, care concentrează cele mai multe hoteluri renovate în ultimii doi ani, de Jupiter și de Eforie Nord. Turiştii au petrecut, în medie, cinci zile pe litoral, o mare parte dintre ei preferând pachetele all inclusive oferite vara aceasta de un număr de 23 de hoteluri.

Preţul mediu pentru o vacanţă pe litoral a fost de 637 de lei/persoană, faţă de 563 de lei/persoană, în 2015. Cele mai pline luni pe litoral au fost iulie şi august, conducerea ANAT şi turoperatorii de intern căutând soluţii, în prezent, pentru atragerea turiştilor pe litoral, începând din 2017, şi în lunile mai, iunie şi septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.