Noul Kaspersky Internet Security – multi-device protejează viața personală a utilizatorilor

kasperskyKaspersky Lab a lansat o nouă versiune a soluției de securitate Kaspersky Internet Security – multi-device, care le oferă utilizatorilor mai multe modalități de a-și securiza navigarea pe Internet și care le păstrează în siguranță datele personale. Kaspersky Internet Security – multi-device este o soluție de securitate pentru întreaga familie, care protejează sistemele de operare Windows, Mac și Android împotriva programelor malware, a site-urilor periculoase, a supravegherii neautorizate a traficului online, a fraudei și a furtului de bani.

“Noi, la Kaspersky Lab, credem că securitatea IT nu constă doar în eficacitatea dovedită de o soluție de securitate. Este vorba și despre adaptabilitatea și fiabilitatea acestor soluții pentru diverse dispozitive, precum și despre nivelul de cunoștințe al utilizatorului. Astăzi, utilizatorii se limitează rareori la un singur dispozitiv conectat și au nevoie de cele mai noi soluții pentru a proteja ceea ce e mai important pentru ei, pe fiecare dintre dispozitivele folosite – indiferent că este vorba de informații personale, fișiere, viață privată, dispozitive sau liniștea și siguranța membrilor familiei. Cu fiecare nouă versiune a soluțiilor noastre, ne dorim să le oferim utilizatorilor din România și din regiune toate aceste posibilități”, a comentat Bogdan Pismicenco, Channel Sales Manager pe România, Bulgaria și Moldova la Kaspersky Lab.

Versiunea din 2017 a produselor Kaspersky Lab pentru Windows are integrate câteva noi funcții. Acum, cu ajutorul funcției Secure Connection, utilizatorii își pot proteja datele împotriva interceptării atunci când folosesc o conexiune la Internet nesigură. Mai mult, utilizatorii pot remedia potențialele lacune ale securității dispozitivelor lor cu ajutorul funcțiilor Software Updater și Software Cleaner.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *