Salvati Copiii lanseaza Caravana Primelor 1000 de zile

dsc_5590Salvaţi Copiii România lansează toamna aceasta „Caravana Primelor 1000 de zile”, ce va ajunge în 10 orașe din România. Caravana face parte din programul de conștientizare a importanței alăptării pentru mamă și copil și constă într-o serie de 10 evenimente educaționale dedicate proaspeților și viitorilor părinţi.

Nutriţia în primele 1000 de zile reprezintă cheia sănătăţii pentru întreaga viaţă. Alăptarea este extrem de importantă și de benefică: laptele matern este hrana ideală pentru nou-născuți în primele șase luni de viață, fără a fi necesar să primească nimic altceva, precum apă, ceai sau alte alimente. În plus, acesta ajută la o bună dezvoltare a relației dintre mamă și copil. Tocmai de aceea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă la sân în primele 6 luni și continuarea alăptării până la vârsta de doi ani.

Din păcate, în țara noastră, doar 12,6% dintre mame își alăptează exclusiv bebelușii în prima jumătate de an de viață. Durata medie a alăptării exclusive este de doar două luni și jumătate (studiul IOMC 2011). Conform aceluiaşi studiu, doar 33% dintre mame au declarat că au fost instruite privind alăptarea exclusivă.

Tocmai de aceea, specialişti din Romania, doctori pediatri, consultanţi perinatali și psihologi renumiţi, vor aborda în cadrul „Caravanei Primelor 1000 de zile” subiectul alăptării din toate perspectivele. Printre temele ce vor fi discutate se numără importanța nutriției pentru mamă și copil, beneficiile alăptării pentru mamă și copil sau drepturile mamei care alăptează. Participarea la conferințele din cadrul caravanei este gratuită.

Lansarea a debutat în Bucureşti cu participarea  dnei. Dr. Petronela Stoian, medic neonatolog şi reprezentant al Ministerului Sănătăţii precum şi a dnei. Dr. Sandra Alexiu, Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei şi medic primar de medicina familiei.

,,Situaţia îngrijorătoare a sănătăţii mamei şi a bebeluşului reprezintă principalele motive pentru care am decis să sprijinim programul educaţional Caravana Primelor 1000 de zile. Este foarte important ca părinţii să ştie că deciziile pe care le iau în această perioadă pentru copii lor pot influenţa sănătatea acestora pentru tot restul vieţii. În plus, ne dorim ca prin seminariile şi orele de consiliere pe care le organizăm să ajutăm cât mai multe mămici să aibă acces la informaţii medicale sau sfaturi de la specialişti în educaţia perinatală,” a declarat Dr. Sandra Alexiu, ambasadorul programului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.