Bursele stART sprijină liceenii talentaţi la desen, pictură sau muzică

burse-startÎncepând cu luna septembrie, Şcoala de Valori şi Provident Financial România, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, dau startul unei noi ediţii a programului Bursele stART, o iniţiativă prin care îşi propun să susţină liceenii pasionaţi de muzică, desen şi pictură să îşi ia avânt în carieră. În cadrul programului, sunt oferite oferite 50 de burse la pictură, desen și muzică, în valoare totală de 150.000 de lei.. Tinerii artişti sunt încurajaţi să aplice la proiect până la data de 31 octombrie 2016.

Programul Bursele stART este un program naţional aflat la cea de-a 3-a ediţie, prin care elevii de liceu din clasele IX-XII, pasionaţi de muzică, desen şi pictură, pot aplica pentru una dintre cele 50 de burse ce îi vor ajuta să-şi valorifice talentul şi să dea curs oportunităţilor care apar. În total, în cadrul programului vor fi acordate 15 burse X 2.200 lei pentru secţiunea Pictură, 15 burse X 2.200 lei pentru secţiunea Desen şi 20 burse X 4.400 lei pentru secţiunea Muzică. Bursele stART este un program organizat de Provident România şi Şcoala de Valori, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi se adresează elevilor din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Piteşti, Galaţi. Bursele sunt anuale și vor fi acordate lunar în perioada ianuarie-decembrie 2017.

Cu ajutorul acestor burse, tinerii își pot achiziționa materiale, instrumente și echipamente necesare cultivării talentului și vor putea participa la concursuri naționale, expoziții, concerte sau vor putea urma cursuri de perfecționare în domeniul artistic ales. Bursierii vor beneficia și de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională și personală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.