Elcen și Distrigaz au ajuns la o înțelegere

elcenReprezentanții Elcen și Distrigaz au ajuns la o înțelegere de principiu privind eșalonarea, până la sfârșitul acestui an, a sumei de 11,7 milioane de lei, reprezentând penalități de întârziere aferente unor facturi din anii precedenți, conform titlului executoriu obținut de Distrigaz împotriva Elcen, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Ca urmare a acestei înțelegeri, Distrigaz va ridica poprirea instituită asupra conturilor Elcen, cu condiția respectării de către Elcen a obligațiilor asumate în protocolul semnat de cele două societăți. În măsura în care RADET își va respecta obligația de a întocmi luni ordinul de plată pentru achitarea subvenției scadente, se va putea vira către Romgaz contravaloarea gazelor livrate și astfel, cel puțin pentru moment, nu vor fi probleme în alimentarea cu apă caldă.

În ultimele 24 de ore, Elcen a continuat să caute soluții reale și responsabile pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu apă caldă în București, în ciuda situațiilor dificile create de neplata datoriilor pe care le are de încasat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.